"În Ungaria şi România sunt semne clare că cererea externă mai puternică conduce la îmbunătăţiri pe piaţa muncii şi recuperare a cererii de consum. În general, la nivelul regiunii, inflaţia redusă va permite băncilor centrale să menţină politici monetare de sprijinire a recuperării economiei şi consumului", se arată în raport.

 

Fondul Monetar Internaţional şi Guvernul mizează în acest an pe o creştere economică de 2,2-2,5%, potrivit ultimei scrisori de intenţie transmisă creditorului de la Washington. FMI estimează, în cea mai recentă ediţie a Prognozei Economice Globale, publicată în luna aprilie, o creştere economică de 2,2% pentru România în acest an, urmată de o accelerare la plus 2,5% în anul următor.

 

 

Comisia Europeană anticipează că PIB al României va creşte cu 2,5% în acest an şi cu 2,6% în 2015, potrivit prognozei economice de primăvară, publicată la începutul lunii mai de executivul de la Bruxelles.

 

La nivel global, economia va creşte în acest an cu 2,8% şi cu 3,4% în 2014, notează BM.

 

Zona euro va consemna creştere economică de 1,1% în acest an, în timp ce în Statele Unite, în pofida unui început mai slab în primul trimestru, PIB va urca cu 2,1% pe ansamblul anului. (Sursa: mediafax.ro)