Ethos House este o clădire boutique, cunoscută pentru arhitectura deosebita și pentru cele două restaurante de la parter, Fratellini și Uanderful, care au transformat proiectul într-unul dintre cele mai „instagramabile” locuri din București.
Cu o suprafață închiriabilă de circa 8.000 mp, Ethos House crește portofoliul administrat de CBRE la aproximativ 810.000 mp de spații de birouri și centre comerciale, consolidând poziția companiei de lider pe segmentul de property managementîn România.
„Pandemia a adus în prim plan importanța comunității care se creează în jurul biroului. Clădirile de birouri au șansa, prin mixul de chiriași, facilitățile puse la dispoziția lor și prin administrarea corespunzătoare, să dezvoltecomunități, nu doar să găzduiască businessuri. Administrarea Ethos House, unul dintre cele mai apreciate locuri din social media și nu numai, este o reușită care completează portofoliul nostru”, a declarat Valeriu Toma, Deputy Head of Property Management, CBRE România.
Printre chiriașii Ethos House se numără, alături de restaurantele Fratellini și Uanderful, Euralis, Arval BNP Paribas, Camera de Comerț Româno-Franceză (CCIFER), Glencore, Forte Partners și BNP Paribas Cardif.
Ethos House este amplasată în zona Floreasca, în apropiere de Promenada Mall și parcul Verdi, având acces direct atât din Calea Floreasca, precum și din strada Gheorghe Țițeica. Zona Floreasca -Barbu Văcărescu a devenit în ultimii ani una dintre cele mai dinamice poluri de birouri, cu un stoc existent de peste 500.000 mp și încă aproximativ 100.000 mp de spații de birouri în dezvoltare, programați spre livrare în perioada 2020-2022, potrivit datelor CBRE Research.
În doar șapte ani de la înființare, departamentul de administrare proprietăți al CBRE România a ajuns să ofere servicii complexe pentru peste 810.000 mp desfășurați în 8 orașe importante. Printre proprietățile administrate se numără clădirile de birouri myhive S-Park, myhive Iride, myhive Metroffice, Campus 6.1, Timpuri Noi Square, Aviatorilor 8, Floreasca Business Park, The Lakeview, Green Gate, Victoria Park, ONE Towerși centre comerciale precum Sun Plaza București, VIVO! Cluj-Napoca, VIVO! Constanța, Shopping City Suceava.
Mai mult decât atât, la nivelul Europei Centrale și de Est, CBRE, prin echipa de property management, administrează o suprafață totală de 7,5 milioane de metri pătrați de spații de birouri, centre comerciale și spații industriale. (Sursa: CBRE)