Per total, cele 20 de firme au închiriate spaţii de circa 360.000 de metri pătraţi, reprezentând aproape 20% din birourile moderne din Bucu­reşti, şi plătesc anual chirii de circa 60 de milioane de euro, potrivit estimărilor ZF.

 

Pentru majoritatea dezvoltatorilor din piaţa de birouri cuvântul-cheie pen­tru demararea unui nou proiect în această perioadă este „pre-lease“, adică semnarea unui contract pen­tru închirierea unui spaţiu de mari dimen­siuni înainte de începerea efectivă a lucrărilor, pas ce oferă mai multă siguranţă investiţiei şi creşte şansele de obţinere a unei finanţări bancare.

 

În acest proces cele mai „vânate“ sunt companiile de mari dimensiuni, care pot ocupa spaţii de peste 10.000 de metri pătraţi, dar numărul lor este destul de redus, potrivit unei analize realizate de ZF şi consultanţii firmei Colliers, din care au fost identificate 20 de societăţi şi bănci de acest calibru în Bucureşti.

 

Cel mai mare chiriaş de birouri din Bucureşti este grupul american HP, care ocupă 32.000 de metri pătraţi în proiectele Novo Park şi UpGround din apropierea staţiei de metrou Pipera, plătind o chirie anuală de aproximativ cinci milioane de euro, potrivit estimărilor ZF. Grupul are în România circa 3.000 de angajaţi, majoritatea în centrul de servicii Global E Business Operations Centre, şi o cifră de afaceri anuală de aproape 150 de milioane de euro în 2012, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.

Petrom, cea mai mare companie din România, precum şi BCR şi BRD, cele mai mari bănci, nu intră în topul chiriaşilor, în condiţiile în care aceste grupuri îşi desfăşoară cea mai mare parte a operaţiunilor în clădiri deţinute în proprietate.

 

 

La ora actuală în Bucureşti sunt aproximativ 300.000 de metri pătraţi de birouri goale, astfel că proprietarii dau lupte grele pentru atragerea şi menţinerea chiriaşilor. Cele mai dinamice firme au fost şi se menţin cele din sectorul IT şi telecomunicaţii, jucători precum Oracle, IBM, Ericsson sau Electronic Arts numărându-se de asemenea printre cei mai mari chiriaşi din Bucureşti. (sursa: zf.ro)