"Exista elementele pentru care putem spune ca anul acesta ar putea fi un punct de maxim in care piata imobiliara devine lichida. Avand in vedere ca in primele sase luni valoarea tranzactiilor imobiliare a totalizat circa 300 de milioane de euro si ca cel putin doua tranzactii de mari dimensiuni se vor inchide pana la finele anului, estimam ca piata va ajunge la circa 500 milioane de euro", a explicat Paun, la un forum pe teme economice, relateaza Mediafax.
Anul trecut, investitorii au cumparat proprietati in valoare de circa 300 milioane de euro, iar nivelul prognozat de reprezentantul Colliers pentru 2014 ar fi un maxim al ultimilor sase ani. Ea a adaugat ca si investitiile in terenuri s-au dublat in prima jumatate a anului fata de aceeasi perioada anului trecut, in timp ce valoarea tranzactiilor imobiliare din acest interval a fost egala cu cea inregistrata in intreg anul 2013.
"Avem semnale bune ca piata este in crestere, iar un alt element in acest sens este sectorul productiv, in conditiile in care in fiecare saptamana exista cate o companie din industria auto interesata de Romania. Asta nu inseamna ca vom deschide o fabrica pe saptamana, dar este un semnal ca investitiile vin", a explicat reprezentantul companiei de consultanta imobiliara. Paun a adaugat ca un segment extrem de atractiv pentru investitorii imobiliari a devenit in ultima perioada cel logistic si industrial, pentru care contractele de inchiriere se incheie pe termen lung, iar nivelul actual al randamentelor (yield-urilor) asigura castiguri viitoare ridicate.
Pe de alta parte, ea considera ca pe piata locala sunt putine proiecte care pot fi cumparate de investitorii interesati sa investeasca pe termen lung. "Nu exista produse pentru acesti investitori, care au 200-300 de milioane de euro pentru Romania. Pentru acesti cumparatori avem rafturi goale, in afara de cateva proiecte care sunt in proces de due-diligence in rest nu avem ce sa le oferim", a adaugat Paun.
Printre proiectele imobiliare in curs de vanzare se numara centrul comercial Promenada, dezvoltat de compania austriaca Raiffeisen evolution si pentru care fondul sud-african de investitii NEPI face due-dilligence, dar si prima cladire din complexul de birouri Green Court Bucharest, apartinand companiei suedeze Skanska. (sursa: wall-street.ro)