În acest context, în care munca de acasă a devenit tot mai răspândită, eforturile chiriașilor care au contracte de închiriere pe termen lung și imposibilitatea de a ieși din acestea sunt tot mai mari, întrucât multe business-uri au fost la rândul lor afectate și este din ce în ce mai greu să susțină cheltuielile de ocupare, dar în special chiria.
Una dintre cele mai afectate industrii este cea aeronautică, care a fost lovită cel mai puternic, împreună cu întreg sectorul de turism, din cauza politicilor de circulație impuse de mai multe țări pe fondul pandemiei. Unele companii au primit subvenții de la stat, altele încearcă să se descurce cum pot mai bine.
Un trend care s-a accentuat pe piața de birouri este acela al sub-închirierilor, astfel că la începutul acestui an, piața de birouri din România număra undeva la 70.000 mp la subînchiriere, cea mai mare suprafață din toate timpurile, potrivit agenției imobiliare JLL. În special companiile care aveau contracte de închiriere pentru suprafețe mari și termen lung, și al căror obiect de activitate a fost drastic afectat de pandemie, scot acum la închririere spații, în întregime sau parțial, concurând astfel pe piață cu proprietarii.
Astfel, chiar și compania națională Tarom a scos la închiriere, pentru o perioadă de zece ani, corpul F al sediului său de lângă Aeroportul Otopeni, care are o suprafață construită de aproape 16.000 mp, situată pe Calea Bucureștilor nr. 224F, orașul Otopeni, județul Ilfov.
Estimările specialiștilor JLL pentru 2021 și 2022 arată că gradul de neocupare va crește în continuare, ținând cont de faptul că o mulțime de proiecte pentru care s-au semnat deja contracte de pre-închiriere trebuie să fie livrate pe piață, neputând fi amânate, astfel că spațiile neînchiriate din aceste clădiri se vor adăuga celor deja existențe pe piață înainte de pandemie și celor care au fost părăsite în această perioadă de un an. (sursa: Tarom)