Modul în care companiile își definesc responsabilitatea socială face parte, cu o importanță tot mai mare, din strategia de imagine de brand. Astfel, Luiza Domnișoru (Grupul Digi), Dana Dobrescu (Mondelez România) și Anneliese Bauer (Genpact Europe) au răspuns întrebării: Cum conectăm principiile de branding pe care dorim să le transmitem consumatorilor cu acțiunile de responsabilitate socială și abordarea sustenabilă?

Luiza Domnișoru, Director Departament Comunicare și CSR, Grupul Digi, a transmis la CSR Overview că „responsabilitatea socială vine din interior”.

„Vorbim despre responsabilitate, dar astăzi nu înseamnă doar ce întoarcem spre societate, dar și cum ne coordonăm activitățile: avem responsabilitate față de angajații noștri, față de clienți, față de parteneri. Când am pus bazele acestui departament, ne-am întrebat unde sau de unde se învață responsabilitatea socială. Am derulat un studiu care s-a desfășurat online, la care au participat 500 de persoane. Cea mai mare parte învață să fie responsabili din interior, adică din familie. Următorul loc este școala, dar 35% dintre cei care au răspuns că ar trebui să învețe și de la școală și din familie și din mass-media și din comunitate. Pentru ei, o companie responsabilă se ocupă de grijile comunității.”

În continuare, Dana Dobrescu, Corporate & Government  Affairs Manager, Mondelez România, a vorbit despre necesitatea de a ne găsi scopul, atât la nivel personal, cât și la nivel de companie.

„Există o diferențiere între a avea un job și chemarea ta. Cu toții ne dorim să avem un job care să fie și chemarea noastră, dar pentru asta trebuie să avem companii care să aibă scopuri mărețe. Dacă nu avem „purpose” suntem, poate, mai săraci. Cred că aceasta este noua abordare din companii – acestea își definesc motivația. Scopul este relevant pentru oameni, pentru profit și pentru planetă. Angajații sunt mai implicați, mai motivați – știu pentru ce vin la serviciu. Atrage noile generații, pentru că tinerii își doresc să facă ceva pentru societate. Scopul este și un „driver” pentru inovație, pentru că angajații au idei, își doresc să facă mai mult și trebuie încurajați. Oamenii sunt dispuși să renunțe la bani pentru scop. Banii nu mai sunt elementul central atunci când își caută un job.”

La rândul său, Anneliese Bauer, Director Departament Comunicare și Marketing, Genpact Europa, a prezentat cei trei „piloni” care stau la baza responsabilității sociale în companie.

„Primul pilon se referă la educație. Am reușit să ne adresăm copiilor cu sindromul Down, cărora le-am pregătit ghiozdanele pentru școală. Nu în ultimul rând, ne-am ocupat și de cei mai puțin privilegiați; am reușit să facem programe de learning & digital pentru clasa a IV-a, pentru 60 de copii. Când vine vorba despre dezvoltarea femeilor, ne-am dorit să fie incluse în domenii în care nu sunt atât de multe. Am reușit să facem programe de mentoring și mentorship pentru 30 angajați. Un alt subpilon ar fi cel al diversității și incluziunii – este vorba de LGBTQ și am făcut un parteneriat cu Asociația Accept, pentru a susține angajații care au altă orientare. Al treilea pilon se referă la impactul social: am reușit să mobilizăm angajații să reducă folosirea de plastic. Trebuie să dăm ceva înapoi și naturii. Anul acesta, am reușit să plantăm 3000 de copaci.”

„Pick your fights!” - este un alt mesaj transmis de speakerii invitați la CSR Overview. Georgiana Miron (Groupama Asigurări)și Damien Thiery (Ateliere Fără Frontiere) au trecut în revistă modul în care alegem cauzele și acțiunile în care să ne implicăm.

„În zona de responsabilitate socială, e bine să existe niște valori care să fie parte din companie. Dacă legătura dintre lucrurile pe care le facem și motivul pentru care o facem nu este suficient de evidentă, este posibil să nu se reflecte atât de bine în timp. Avem nevoie de focus pe coerența mesajelor. Coerența între de ce fac un lucru și cum ajung să îl fac”, a spus Georgiana Miron, Director Marketing, Comunicare și Servicii Clienți, Groupama Asigurări.

Ce înseamnă inserția prin muncă? Sunt programe personalizate, complexe, prin care ajutăm oameni din medii vulnerabile care să se întoarcă la locuri de muncă convenționale. Încă din prima zi, el primește cel puțin salariu minim. Fiecare loc de muncă creat pentru cei vulnerabili are impact social. De exemplu, prin programul reconect colectăm, reutilizăm și reciclăm echipamente IT uzate și alte DEEE-uri. Al doilea atelier se cheamă remesh: transformarea bannerelor publcitare în obiecte promoționale etice și solidare. Al treilea se numește bio&eco și se referă la legumicultură bio certificată. Dincolo de a ajuta cât mai mulți oameni, mii de oameni, este important să schimbi și o singură viață. Durează 2 ani pentru ca un beneficiar să se întoarcă la piața de muncă convențională. Să-i redai unui om demnitatea și șansa de a-și reclădi destinul e o investiție ce merită făcută”, a punctat și Damien Thiery, Director General, Ateliere Fără Frontiere.

Când vine vorba de investiție și progres, apar întrebări precum: Ce rol au investițiile din zona de CSR și sustenabilitate la nivel de strategie de business? Care sunt efectele pe termen lung ale neluării de măsuri în această privință? Au vorbitdespre aceste aspecte Nicoleta Deliu (BCR) și Raluca Buturcă (EY România).

„Ca să putem crea un limbaj comun, trebuie să adresăm frica. Ca să avem un limbaj comun cu instituțiile financiare, care nu vor dispărea din viața noastră. Primul pas e să adresăm frica de bani. În momentul în care vom înțelege că noi îi controlăm pe ei. Ce înseamnă gestionarea bugetului? Să știi unde ești, din punct de vedere financiar, să poți să te ții de planificare. Să înțelegi că e în puterea ta să faci cu banii tăi, indiferent de cât de puțini ai, să faci ce îți dorești. Oamenii trebuie să înțeleagă că trebuie să accepte câți bani au. Un om care cheltuie pe haine 30% din venitul lunar nu e un om care ia o decizie financiară inteligentă”, a transmis Nicoleta Deliu, Head of Communication, BCR.

Raluca Buturcă, Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România, a vorbit despre raportarea non-financiară, explicând cum a influențat obligativitatea raportării activitatea companiilor.

Sustenabilitatea reprezintă metoda prin care ne îndeplinim propriile nevoi, dar fără a compromite abilitatea generațiilor viitoare de a-și îndeplini propriile nevoi. Ce putem face? Ne ajută și studiile făcute în ultima perioadă. Din 2009, când s-au elaborat primele rezultate și până anul acesta, ele au variat din zona de social spre zona de mediu. Ce s-a întâmplat? Dacă toate studiile ne spun că riscurile de mediu au impact foarte mare, au ajuns în sfârșit să existe reglementări pe zona de mediu. Există acorduri globale mai vizibile ca niciodată. Există o stare de urgență climatică și există legislație”, a punctat ea.

No action is small action. De aceea, responsabilitatea socială nu ar trebui să se rezume doar la giganții industriei. În aceste condiții, cum reusim să implementăm practici responsabile în companiile de dimensiuni mici și mijlocii, pentru a construi branduri puternice? Răspunsul a venit de la Geanin Șerban, Executive Director, Greenpoint Management, care a vorbit la CSR Overview 2019 despre transparență și sustenabilitate.

„Un proiect în care am crezut și care s-a dovedit corect este cel pe care îl vedeți zilnic în Sectorul 3. Am montat containere inteligente: s-a redus cu peste 60% logistica și amprenta de CO2 a fost redusă la maximum. În urma unei analize făcute de producători Sectorul 3, după Dubai, a ieșit pe locul 2 la cantitatea de deșeuri colectate raportat la numărul populației. Fie că vorbim despre colectarea de doze de aluminu sau despre proiectul „Plătești cu un PET” - toate sunt proiecte inovative și am dovedit că nu ne ferim și că suntem întotdeauna alături de partenerii noștri”, a punctat el.

Cum putem pune bazele unei colaborări eficiente între mediul de business – sector public – ONG – societate civilă? We are better together! Acest exemplu ne-a fost ilustrat de Alexandra Maier (ING România) și Mircea Ilie (IKEA România), care s-au „aliat” la CSR Overview 2019 pentru a vorbi despre necesitatea ca populația să fie pregătită pentru următorul cutremur puternic.

„Este o temă mare și grea, pe care nicăieri în lume nu o rezolvă doar autoritățile. E nevoie și noi, ca organizații, ca firme, să ne implicăm împreună. După calculele Băncii Mondiale, ar însemna 10 miliarde de euro – 450.000 de persoane afectate în România, toată lumea depășită de situație. În caz de cutremur, absolut toată lumea va fi afectată. Noi am avut norocul ca, atunci când am pus pe masă acest subiect, reacția să fie: „Ok, ne afectează în core business. Ce avem de făcut?” Primii doi ani vrem să ne axăm pe informare și educare (cursuri de prim-ajutor pentru minim 1000 de persoane, informare și simulări de cutremur, susținerea unui proiect de încurajare a donării de sânge, micro-granturi pentru diseminarea campaniei de informare în cartier.) Prima rundă am lansat-o în aprilie, iar proiectele care s-au conturat. Ca să fim pregătiți, în primul rând trebuie să trecem de panică.”

Eveniment organizat de BusinessMark, susținut de: Mondelez Internațional, Greenpoint Management, EY România, deco ideas, Liliac – The Wine of Transylvania

Cu sprijinul: BCCBR – Billateral Chamber of Commerce Bulgaria – România, CCIFER – Camera de Comerț Româno-Franceză, CCIRI – Camera de Comerț și Industrie România – Israel, BRCC – Camera de Comerț România – Marea Britanie, Asociația Autism Voce

Radio-ul oficial al evenimentului: Europa FM

BusinessMark sprijină: Plantăm Fapte Bune în România, The Social Incubator

Parteneri media: Birouinfo.ro, Depozitinfo.ro, Green Report, Revista Bulevard, Transilvania Business, DeBizz, Live PR, 1asig.ro, Manager Express, Spatiulconstruit.ro, Portal Management, Financial Market, Global Manager, administratie.ro, AntreprenorinRomânia.ro, Ziare.com, Business24, BusinessPress, Clujul de Buzunar, Curierul Național, Financiarul.ro, infoOradea.ro,  Social Media România, Jurnalul de Afaceri, inTurda.ro, MATEK, Money Buzz, Monitorul de Făgăraș, rbe connect, PR Box

BusinessMark este o companie ce oferă servicii integrate B2B. Principala linie de activitate a BusinessMark este organizarea de evenimente business „concept propriu” prin care ne propunem să oferim mediului de afaceri românesc un spaţiu profesionist de discuţii şi networking. Combinând  metode de comunicare şi business matchmaking, oferim partenerilor noștri modele de dezvoltare complexe, conectându-i în mod direct cu mediul de afaceri şi creând oportunităţi de parteneriat strategic.