Germanii au solicitat de mai bine de trei luni informaţii cu privire la clădirile disponibile şi preţurile solicitate, într-o piaţă în care chiriaşii fac acum legea.

Procesul de analiză, în care germanii sunt asistaţi de Andrei Ianculescu, head of real estate al Romtelecom, este încă la stadiul de „prospectare“ a pieţei, astfel că până în prezent nu au fost începute negocieri cu proprietarii de birouri.

 

Dacă la începutul anului 2008 rata de ocupare a birourilor din Bucureşti era de aproape 100%, în prezent în oraş sunt disponibile spaţii de circa 300.000 mp, iar chiriile în zone secundare au scăzut chiar şi cu 50%, atrăgând astfel atenţia multinaţionalelor care pot externaliza la nivel local centre regionale de servicii. (sursa: zf.ro)