Construdava este o clădire de birouri cu o suprafață totală de 9.400 mp, amplasată în nord - estul Capitalei, pe șoseaua Pipera – Tunari, fiind închiriată în întregime de Metro Systems România, divizia de IT a Metro Group.
“Achiziția Phoenix Tower de anul trecut, împreună cu Construdava, confirmă interesul pentru clădiri de birouri cu suprafețe medii, astfel de tranzacții fiind încurajate în special de accesul mai ușor la finanțare. 2016 a fost un an dinamic din punct de vedere al tranzacțiilor pe piața achizițiilor de birouri, aceasta fiind cea de a 4-a tranzacție închisă de Colliers în 2016”, a spus Simina Niculiță, Associate Director în cadrul departamentului de investiții al Colliers International.
În România, grupul de investiții Aberdeen Asset Management Deutschland AG a fost implicat în 2015 în cea mai mare tranzacție de retail de pe piața locală, prin vânzarea Auchan Titan Shopping Center, iar în 2016 în vânzarea Phoenix Tower, o clădire de birouri cu o suprafață totală de 10.000 mp, amplasată în zona de centru - est a Bucureștiului, în apropiere de București Mall.
Divizia europeană AdamAmerica, sub conducerea lui Isaac Cohen Hoshen, fost co-fondator al Adama Holdings, deține un portofoliu rezidențial extins în Berlin, Frankfurt, Strasbourg și București. Având experiență locală, proprietarii au profitat de ocazia de a reintra pe piața din România prin achiziția unor active valoroase, precum Phoenix Tower și Construdava, dar și prin dezvoltarea de noi proiecte rezidențiale, cum ar fi proiectul Reveria din estul Bucureștiului. Pentru următorii ani, AdamAmerica Europe urmărește să își extindă portofoliu de birouri.
Metro Systems se regăsește pe locul 8 în topul celor mai mari companii de software din România, numărând în prezent 800 de programatori ce operează în peste 30 de țări.
Colliers International și casa de avocatură Cameron McKenna România au consiliat vânzătorul, iar AdamAmerica a fost reprezentată în această tranzacție de către casa de avocatură Biriș Goran.
Piața de investiții imobiliare din România se află pe un trend ascendent, reflectat atât prin volumul tranzacțiilor încheiate, cât și prin interesul vizibil crescut al investitorilor străini ca urmare a condițiilor favorabile de mișcare a capitalului, al mediului macro-economic pozitiv și, nu în ultimul rând, datorită îmbunătățirii condițiilor de finanțare la nivel de țară. (Sursa: profit.ro)