Fondul menţionează în anunţ că obligaţiunile nu vor fi oferite publicului în România, însă NEPI poate decide să vândă obligaţiuni în România către investitori calificaţi şi anumiţi alţi investitori al căror număr să nu depăşească 150 de persoane fizice sau juridice.

 

Fondul a primit recent calificativul Ba1 cu perspectivă stabilă de la agenţia de rating Moody’s Investors Service, rating cu o treaptă mai jos de ratingul naţional pentru România. „Ratingul permite companiei să exploreze posibilitatea de a elibera datorii negarantate la nivel de grup pentru a optimiza sursele de finanţare“, potrivit unui anunţ făcut vineri,17 octombrie, de fond.

 

NEPI gestionează în România centre comerciale precum Ploieşti Shopping City, City Park Constanţa sau Vulcan Value Center Bucureşti. Fondul are în dezvoltare în Româ­nia investiţii de peste 460 de milioane de euro, în proiecte noi sau în extensii de proiecte existente, suprafaţa totală închiriabilă la finalizare fiind estimată la peste 250.000 metri pătraţi. Unul dintre proiectele care urmează să fie dezvoltate de NEPI este Victoriei Office, un proiect lângă Guvern, care include şi renovarea unei vile istorice.

 

Acţiunile fondului se tranzacţionează pe bursa de la Bucureşti, la Londra şi la Johannesburg (Africa de Sud). La Bucureşti, fondul are o capitalizare bursieră de 9,36 mld. lei. (sursa: zf.ro)