'Am evaluat situaţia de ansamblu a întreprinderilor mici şi mijlocii din România în semestrul al II-lea din 2014, iar indicele intreprenorial calculat indică o evoluţie satisfăcătoare a mediului de afaceri şi a sectorului de IMM-uri, comparativ cu semestrul II din 2013. De fapt, se înregistrează pentru prima dată o evoluţie satisfăcătoare, după trei trimestre anterioare consecutive în care evoluţia economică a fost nesatisfăcătoare, ceea ce a afectat considerabil firmele în cauză. Indicele intreprenorial pentru semestrul al II-lea din 2014 a avut valoarea de 26,83 de puncte, în semestrele anterioare având o valoare negativă. De remarcat este însă faptul că la noi se înregistrează 26,83 puncte, în timp ce în majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană există valori de 50 sau chiar 75 de puncte, ceea ce echivalează cu o evoluţie a mediului de afaceri bună sau foarte bună în statele respective şi cu o necesitate de creştere pentru noi', a spus Ovidiu Nicolescu.
Indicele intreprenorial se calculează ca medie ponderată între indicele mediului de afaceri, indicele evoluţiei IMM-urilor şi indicele care reflectă aprecierea întreprinzătorilor cu privire la situaţia firmei proprii, scrie Agerpres.
'Pentru a asigura o creştere economică în perioada următoare, România are nevoie de o abordarea inovatoare, mai îndrăzneaţă, care să stimuleze mediul de afaceri. Măsurile promovate de Comisia Europeană şi de Banca Mondială sunt în general conservatoare, nu permit prăbuşirea economică, însă nici nu asigură un progres evident. Tocmai de aceea, guvernanţii trebuie să continue implementarea măsurilor pozitive, legate în principal de fiscalitate şi de acordarea ajutoarelor de stat, pentru ca la viitoarea evaluare a situaţiei de ansamblu a întreprinderilor mici şi mijlocii rezultatele să fie mult mai bune', a mai spus preşedintele CNIPMMR. (sursa: economica.net)