Aceste îmbunătăţiri sunt aşteptate ca rezultat al integrării continue a României în Uniunea Europeană, prin comerţ şi investiţii. Moody's precizează că actualul raport este o actualizare asupra stării pieţelor şi nu constituie o acţiune de rating.

 

 Vigilenţa politicilor şi sprijinul financiar din partea instituţiilor internaţionale sunt factori adiţionali ce contribuie la sprijinirea calificativului Baa3. Ratingul încorporează şi provocările legate de credite, inclusiv o povară a datoriei externe relativ crescută şi ineficienţe în unele întreprinderi de stat. Aceste companii creează datorii contingente pentru guvern, punând presiuni pe competitivitatea economică generală.

 

În aprilie, Moody's a revizuit în creştere perspectiva asupra ţării noastre, de la negativă la stabilă (menţinând calificativul Baa3, acordat României în 2006, care reprezintă prima treaptă recomandată investitorilor), datorită faptului că revirimentul din zona euro şi perspectiva macroeconomica a României reduseseră presiunile negative asupra profilului de credit suveran al ţării noastre. În decursul anului trecut, creşterea economică a României s-a accelerat, în timp ce deficitul fiscal şi cel de cont curent s-au redus, iar ritmul de creştere a ratei inflaţiei a încetinit.

 

"Perspectiva stabilă asociată calificativului Baa3 acordat României reflectă aşteptările Moody's, potrivit cărora este probabil ca aceste îmbunătăţiri să fie susţinute", se mai arată în raportul agenţiei. Perspectiva îmbunătăţită asupra creşterii regionale, dezechilibrele macroeconomice interne reduse şi eforturile politicilor de impulsionare a consumului şi a investiţiilor interne, combinaţia tuturor acestor factori va îmbunătăţi creşterea medie a României pe următorii cinci ani, până la niveluri superioare celor din precedenţii cinci ani.

 

Totuşi, raportul Moody's adaugă că, probabil, majorarea PIB-ului va rămâne sub nivelurile medii de 6-7% dinaintea crizei, în condiţiile în care este improbabil ca influenţele externe şi creditul intern să crească către valorile dinaintea anului 2008. Totuşi, dacă actualul reviriment continuă împreună cu niveluri joase ale deficitului fiscal şi al celui de cont curent, precum şi împreună cu o competitivitate internaţională îmbunătăţită, Moody's consideră că ritmul creşterii poate fi mai rezistent la şocuri decât înainte de criză.

 

Pe de altă parte, o răsturnare a consolidării fiscale, un declin al competitivităţii sau o deteriorare a balanţei de plăţi poate pune "presiune negativă" pe rating. Situaţia contrară, presupunând "presiune pozitivă" pe calificativul de ţară, se poate datora îmbunătăţirii perspectivei de creştere pe termen mediu sau celei privind datoria publică (aceasta din urmă atrăgând reducerea riscurilor de refinanţare), încheie raportul agenţiei Moody's. (sursa: bursa.ro)