„Estimam ca anul acesta vom asista la o crestere cu circa 5% a pietei imobiliare, aceasta evolutie fiind influentata atat de contextul european, cat si de facilitatile pe care le ofera bancile in ceea ce priveste creditarea si de programul Prima Casa”, a declarat Razvan Cuc (foto), director regional RE/MAX Romania.
Potrivit afirmatiilor sale, revirimentul pietei imobiliare s-a putut observa inca din 2014. Astfel, analizele RE/MAX arata o crestere tot mai mare a numarului de proiecte imobiliare aflate fie in stadiul de proiect, fie deja demarate, in principal in orasele cheie din Romania, precum Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Constanta, Brasov sau Timisoara.
„Aceasta evolutie era de asteptat, mai ales in contextul in care cea mai mare parte a pietelor mature din Europa se afla deja pe un trend ascendent. Pe termen mediu, estimam ca se vor observa cresteri de 5% de la an la an, in urmatorii 5 ani, in conditiile in care economia globala si cea europeana raman stabile”, a mai spus Razvan Cuc.
Reprezentantul companiei a mai adaugat ca aceasta evolutie este una fireasca si ca perioada de boom imobiliar, cand atat piata, cat si preturile propritatilor aveau cresteri majore de la an la an, nu se va mai repeta foarte curand.
Potrivit RE/MAX, anii de criza economica au adus schimbari majore si in ceea ce priveste atitudinea romanilor atunci cand sunt in cautarea unei locuinte.
„In perioada de boom imobiliar, cea mai mare parte a romanilor investeau in proprietati de care nu aveau neaparat nevoie, cu suprafete foarte mari care, dincolo de costul de achizitie ridicat, implicau si cheltuieli foarte mari de intretinere. Astazi insa atitudinea s-a schimbat radical”, a afirmat Razvan Cuc.
Astfel, romanii care cauta astazi o locuinta sunt mult mai sceptici si foarte atenti la detalii. Potrivit reprezentantului RE/MAX, majoritatea iau decizia intr-un timp mai lung si analizeaza indelung nevoile pe care le au.
„Astazi nu se vand decat un procent mic din spatiile locative direct din planseta, clientii asteptand sa vada proiectele terminate si finisate pentru a fi siguri ca iau cea mai buna decizie”, a incheiat Cuc.
RE/MAX a fost infiintata in 1973 in Denver, avand astazi peste 6.500 de birouri si peste 97.500 de agenti afiliati in mai mult de 95 de tari din intreaga lume. In Europa, RE/MAX este prezent in 31 de tari, cu peste 1.500 birouri si mai mult de 13.000 de agenti, continuand sa se extinda.
In Romania, RE/MAX Romania a incheiat anul 2014 cu doisprezece francize in sase mari orase din tara. Pentru 2015, planurile companiei se vor concentra pe Bucuresti si pe dezvoltarea retelelor din orase precum Timisoara, Iasi si Constanta. (sursa: dailybusiness.ro)