Mentinerea ratingurilor Romaniei se datoreaza continuarii procesului de consolidare fiscala si scaderii gradului de indatorare externa a Romaniei, potrivit agentiei de evaluare financiara.

 

S&P noteaza insa ca Romania a intrat in recesiune tehnica in prima jumatate a anului 2014, cu doua trimestre consecutive de contractie economica, provocata in primul rand de nivelul redus al investitiilor, determinat in special de nivelul scazut de absorbitie a fondurilor europene. Din acest motiv, agentia anticipeaza ca cresterea economica a Romaniei va incetini in acest an la 2,2%.

 

Totusi, pentru perioada 2014-2017, S&P anticipeaza o crestere medie a PIB de 2,7%, cu o imbunatatire treptata a cererii interne, in pofida declinului populatiei si a factorilor care inhiba cresterea, precum infrastructura necorespunzatoare.

 

Totodata, agentia considera ca in anul 2014 Romania isi va indeplini tinta de deficit bugetar de 2,2% din PIB, iar nivelul datoriei publice va continua sa se mentina sub 40% in urmatorii trei ani. S&P noteaza totusi ca cea mai mare parte a cheltuielilor bugetare din acest an pare sa aiba loc in trimestrul al patrulea, ceea ce ar putea conduce la o alocare necorespunzatoare a resurselor.

 

in ceea priveste riscurile potentiale generate de situatia geopolitica actuala, agentia considera ca acestea sunt reduse, avand in vedere nivelul scazut al relatiilor de natura economica si comerciala ale Romaniei cu Rusia si Ucraina.

 

Continuarea procesului de consolidare fiscala, a reformelor finantelor publice si a restructurarii intreprinderilor de stat in perioada urmatoare ar putea conduce la actiuni de imbunatatire a ratingului acordat Romaniei de catre Standard&Poor’s. (sursa: business-adviser.ro)