Creditorii eleni dețin 'bănci de importanță sistemică' în aceste state din sud-estul Europei și există temeri că, în eventualitatea în care Atena va ieși din zona euro, instituțiile ei financiare vor da faliment, ceea ce va avea un efect de domino asupra subsidiarelor lor. Dacă în urma acestor evoluții guvernele vor trebui să salveze băncile, vor fi afectate finanțele publice și perspectivele de creștere pe termen lung deoarece băncile vor limita creditarea pentru a se menține pe linia de plutire, apreciază Standard & Poor's.

 

'Nu excludem posibilitatea sprijinului guvernelor pentru bănci. Dacă un astfel de sprijin substanțial afectează datoria și situația financiară, impactul asupra ratingurilor suverane va fi negativ', se arată în raportul S&P.

 

Grupul elen Alpha Bank are cea mai extinsă rețea în regiune, cu subsidiare în România, Bulgaria, Serbia, Albania și Macedonia. De asemenea, Eurobank Ergasias și Piraeus Bank au subsidiare în Romania și Bulgaria, ultima având și în Serbia.

 

S&P avertizează că băncile ar putea apela la cele mai valoroase active ale subsidiarelor în încercarea de a evita falimentul, iar eforturile băncilor centrale nu vor putea probabil opri retragerile din depozite.

 

În prezent, S&P atribuie Bulgariei un rating 'BB plus', cu perspectivă stabilă, României — 'BBB minus' — cu perspectivă stabilă, Macedoniei 'BB minus — cu perspectivă stabilă, Albaniei — 'B' — cu perspectivă pozitivă și Serbiei 'BB minus' — cu perspectivă stabilă negativă.

 

Agenția estimează că în România și Serbia cota de piață a subsidiarelor băncilor elene este de aproximativ 15% din totalul activelor din sistemul financiar, în timp ce în Bulgaria și Macedonia procentul depășește 20%.

 

Banca Centrală a Greciei a raportat că în perioada octombrie 2014 — aprilie 2015 au fost retrași din băncile elene aproximativ 30 miliarde de euro (33,84 miliarde de dolari). De asemenea, instituția a avertizat că încetinirea economiei se va accelera în lipsa unui acord cu reprezentanții UE, BCE și FMI.

 

Cele patru mari bănci grecești — National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank și Eurobank — sunt prezente și pe piața din România.

 

 

În aprilie, Standard&Poor's a confirmat ratingurile României pentru datoriile pe termen lung și scurt în valută și monedă locală, la 'BBB minus/A-3', perspectiva asociată fiind una stabilă. 'BBB minus' este primul calificativ din categoria investment grade, recomandat pentru investiții. România beneficiază de un rating 'Baa3' din partea Moody's și de un calificativ 'BBB minus' de la Fitch. (sursa: AGERPRES)