120 mil. EUR aport de capital străin pentru imobiliare în 1T 2013
Investitorii imobiliari străini au adus în primele trei luni peste 120 de milioane de euro la capitalul firmelor pe care le deţin în România, nivel care reprezintă de 7,5 ori suma alocată în perioada similară a anului trecut, de 16 milioane de euro, potrivit datelor ONRC.
Cea mai mare subscriere a fost realizată la firma Tower Center, înregistrată în Cipru, care a adus 33,4 milioane de euro la capitalul firmei din România. Firma deţine imobilul de biroruri cu acelaşi nume din Piaţa Victoriei.
Sumele subscrise sunt în majoritate doar de ordinul câtorva milioane de euro, iar firmele sunt în mare parte vehicule de investiţii înregistrate în Cipru sau Olanda, dar şi în Spania şi Luxemburg.
Astfel, printre firmele care au beneficiat de sume suplimentare din partea investitorilor se numără Goldale Real Estate, cu o infuzie de 24,8 milioane de euro, Masterage Imobiliare, al cărei capital a fost majorat cu 21,8 milioane de euro (ambele firme sunt deţinute de grupul spaniol Riofisa şi de omul de afaceri Ion Ţiriac) şi CEIF Industrial Epsilon, cu 5,6 milioane de euro de la fondul australian de investiţii Valad.
Şi grupul american Prologis a majorat capitalul uneia dintre firmele sale din România, Prologis Joiţa (Giurgiu), cu 2,6 milioane de euro, în timp ce omul de afaceri grec Ioannis Papalekas a capitalizat cu 2 milioane de euro firma Star Imob Construct, prin intermediul căreia a cumpărat centrul comercial City Mall, în faliment. Spaţiul în care a funcţionat mall-ul este în proces de renovare în vederea transformării în clădire de birouri.
Banii investitorilor au mers şi spre firme din afara Bucureştiului. Astfel, capitalul firmei Timişoara Office Building a fost majorat cu 4,23 milioane de euro, în timp ce mai multe vehicule înregistrate în Cipru - Land Târgu Mureş One, Land Suceava One, Land Sibiu One - au beneficiat de fonduri totalizând aproape 12 milioane de euro. Firmele sunt controlate de Rewo Management, firmă din grupul austriac Volksbank, cu activităţi imobiliare. Totodată, fondul Flavus Investiţii a suplimentat capitalul Coresi Business Park cu 4,5 milioane de euro.
Şi investitorii români au adus bani la companiile imobiliare, capitalul Domus Stil, aparţinând fraţilor Negoiţă, fiind majorat cu 2,8 milioane de euro.
Alţi investitori imobiliari activi pe piaţa românească în primele trei luni au fost firma Talia Developments, cu acţionari spanioli, care a investit 4,7 milioane de euro şi firma Town Imobiliare, care a adus la capitalul firmei deţinute în Bucureşti 1,3 milioane de euro. (sursa: zf.ro)