Trendul se va menține în 2023, an în care cererea pentru spații de birouri este mai mare decât oferta pentru acest tip de servicii, urmând să fie disponibile pentru închiriere suprafețe de peste 112.000 mp în noi clădiri de birouri, arată datele din cel mai nou raport CBRE România - “Market Outlook 2023”, lider global pe piața de consultanță imobiliară.
Astfel, stocul modern de spații de birouri va ajunge la 3,4 milioane mp, în București, până la finalul anului, fiind construite cinci clădiri de birouri. Printre acestea vor fi faza a doua a proiectului U-Center Campus (35.000 mp), faza a doua a proiectului One Cotroceni (34.500 mp) și faza a doua a proiectului @Expo (28.600 mp).
Potrivit analizelor CBRE România, liderul segmentului de Office pe 2022 cu o cotă de piață de 25%, tranzacțiile pe acest segment își vor menține trendul de creștere, chiar și în contextul în care există încă multinaționale care nu au luat o decizie fermă privind modul în care vor utiliza spațiile de birouri în continuare.
În acest sens, pe piață vor domina următoarele tendințele în 2023:
1. Închirierea spațiilor de birou își menține trendul ascendent
După un 2022 cu activitate intensă pe segmentul de Office, în care au fost închiriate spații în toate zonele din București, cu o predilecție însă către zonele Centru - Vest, Centru și Floreasca Barbu Văcărescu care s-au remarcat prin faptul că au reușit să atragă peste 70% din totalul activității de închiriere, piața de închiriere de spații de birouri se apropie de nivelul de dinainte de pandemie, un trend de creștere care se va menține în 2023.
De asemenea, un semnal pozitiv este creșterea constantă de ~7% de la an la an a suprafețelor reprezentând noi închirieri și expansiuni, atingând în 2022 un procent de 28%, care reprezintă vârful ultimilor 5 ani pe acest tip de tranzacții.
2. Cererea, mai mare decât oferta
Contextul anului 2023 este creat de o piață pe care cererea va fi mai mare decât oferta. Dacă ne raportăm la activitatea de închiriere de spații de birouri în anul 2022, 60% din această activitate reprezintă tranzacții noi, excluzând tranzacțiile de renegociere și prelungire contractuală, reprezentând o creștere de 5% față de 2021 și 20% față de 2020.
În același timp, numărul de metri pătrați urmând a fi livrați în anul 2023 este mult inferior standardului din București, anul acesta fiind prevăzute livrările a 5 clădiri noi de birouri, cu o suprafață însumată totală de aproximativ 112,500 mp., mult inferioară standardului tradițional anual din București cuprins între 200.000 mp (2020) și 300.000 mp (2022).
3. Facilitățile din jurul biroului modifică preferințele în detrimentul muncii remote
Productivitatea este mai mare, iar rezultatele sunt obținute mai ușor atunci când angajații lucrează împreună sau discută față în față, la birou. De aceea, munca la birou crește în preferințe în detrimentul celei remote atunci când este implementat un sistem hibrid.
În ultimul an am observat că, în contexul existenței a din ce în ce mai multe facilități disponibile la sediul companiei, angajații au ales într-un număr mai mare să lucreze de la birou, iar solicitările cu care anul 2023 a început susțin acest trend.
Suntem convinși că birourile ar trebui să ofere instrumente, spații și experiențe care nu pot fi ușor de reprodus în altă parte, iar pe măsură ce vom reuși acest lucru oamenii se vor întoarce folosind spațiile la un nivel nou de productivitate și creativitate.
“Piața de închiriere de spații de birouri este în creștere și cunoaște o perioadă excepțională cu schimbări benefice nemaiîntâlnite. Clădirile de birouri nu mai sunt despre clasa A sau B, ci despre spații de birouri în clădiri verzi, în proiecte care susțin interacțiunile umane potrivite și despre moduri eficiente de a construi comunități în jurul unor facilități pe care nu le poți avea în altă parte. Cum tot mai multe companii care caută spații care să îndeplinească criteriile ESG și, totodată, care să îndeplinească dorințele oamenilor, a avut loc o transformare a spațiului de lucru, cu facilități și concepte de amenajare pentru angajați, cu accent pe dezvoltarea de comunități, ceea ce face ca munca de la birou să creasca în preferințele oamenilor”, spune Tudor Ionescu, Head al A&T Services Office în cadrul CBRE România.
Potrivit CBRE, 74% dintre clădirile de birouri din București dețin certificate verzi și îndeplinesc condițiile ESG, trend care continuă să crească, fiind unul dintre criteriile principale în alegerea spațiului de birouri de către companii.