Pandemia și restricțiile de deplasare și socializare au adus cu sine aceste schimbări, despre care 67% dintre participanții la cercetare consideră că sunt definitive. Conform concluziilor studiului, învățarea digitală în cadrul companiilor nu va reveni niciodată la situația dinainte de criza Covid-19. În acest context, HPDI este prima companie locală de consultanță în resurse umane, care lansează o serie de produse de training și teambuilding create special pentru mediul online, și nu doar adaptate acestuia. Investiția companiei în aceste produse se ridică la 20.000 euro.
„Pandemia a lovit puternic industria noastră și am conștientizat că trebuie să regândim rapid modul în care ne desfășurăm activitatea. Pe 16 martie am livrat către clienții noștri primul program conceput special pentru mediul digital, Becoming the Digital Manager, iar de atunci am intrat într-un proces aprofundat de rebranding, care a presupus nu doar o identitate vizuală și descriptivă nouă, cât mai curând un brand cu un motto care să ne reprezinte mai bine, pe noi și pe clienții noștri. În toată această perioadă, am creat produse educaționale care sunt implementate exclusiv online, mai ales din cauza diferențelor uriașe dintre un training în clasă față de un training desfășurat online. Printre caracteristicile principale ale cursurilor online se numără atenția distributivă a participanților, care nu sunt concentrați doar pe curs, ceea ce înseamnă că informația trebuie să fie mai concisă, subiectele să fie specifice, iar timpii de implementare, mai scurți. În concluzie, atât tema cât în special prezentarea acesteia trebuie să fie mai atractive și mai succinte”, a explicat Petru Păcuraru, fondatorul HPDI.
În contextul european, specialiștii în învățare și dezvoltare din marile companii consideră, în proporție de 59%, că organizațiile în care își desfășoară activitatea nu au avut o abordare matură a digitalizării, dar cu toate acestea criza a avut un impact pozitiv în accelerarea transformării digitale a procesului de învățare. Un alt aspect evidențiat de cercetare și expus de 84% dintre respondenți este că odată ce oamenii s-au obișnuit să lucreze de la distanță și să colaboreze în cadrul unor echipe virtuale, apare nevoia de a integra învățarea digitală în platforme precum Microsoft Teams, Zoom sau Trello.
Video-urile, platformele de învățare care pun la dispoziție conținut personalizat și platformele specializate care promovează învățarea interactivă și colaborarea între cursanți au fost metodele preferate de învățare și dezvoltare, începând din martie.
Concluziile unor prestigioase studii internaționale, observațiile la nivelul pieței locale și discuțiile aprofundate cu clienții au fost principalele unelte folosite de HPDI în procesul de reorganizare.
„Într-o piață puternic afectată de lipsa de predictibilitate și de lipsa de interacțiuni cu participanții la cursuri, singura formă de a ajunge la audiența noastră a fost mediul online. Acest lucru îi face și pe oamenii de pe partea cealaltă a ecranului, dar și pe colegii mei, niște supereroi. Noul brand HPDI sărbătorește eroul urban, definit de dorința de a crește oameni indiferent de context, de locul în care se află sau de piață”, a concluzionat fondatorul HPDI. (sursa: HPDI)