Accenture, unul dintre liderii mondiali în consultanță în management, servicii tehnologice și outsourcing, a inaugurat în această lună, sediul din Iași. Noul spațiu de birouri Accenture ocupă o suprafață de 1.000 mp, distribuită pe două etaje ale imobilului.

 

Compania și-a lansat operațiunile în Iași în august 2015, după ce a achiziționat EnergyQuote JHA, un furnizor de servicii de management și achiziții de energie. În prezent, în biroul Accenture din Iași lucrează 150 de angajați, iar prin închirierea spațiului din UBC 3 compania intenționează să își consolideze operațiunile si serviciile de externalizare a proceselor de afaceri oferite clienților săi.

 

Accenture este o companie care oferă servicii profesionale pentru mediul de afaceri, de la strategie și consultanță, la digitalizare, tehnologie și procese operaționale. 

 

Având peste 2.000 de angajați în România, Accenture livrează servicii din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureș și Iași către companii din domeniile financiar-bancar, telecomunicații, auto, bunuri de larg consum, energie și utilități.

 

Pe segmentul office, grupul Iulius a dezvoltat la nivel național brandul United Business Center. Acesta include aproximativ 80.000 mp de birouri clasa A în operare, la Iași și Cluj-Napoca, și alți 155.000 mp în construcție.

 

În ansamblul Palas Iași, compania are patru clădiri de birouri, cu o suprafață închiriabilă de 38.000 mp, unde lucrează peste 3.900 de persoane. În prezent, grupul Iulius dezvoltă alte două clădiri office în ansamblul Palas, ambele urmând a fi inaugurate în prima parte a anului 2016 (UBC 5 - 15.000 mp și UBC 6 - 9.000 mp).

 

Totodată, în toamna anului 2015, în imediata proximitate a Iulius Mall Timișoara au început  lucrările la cel de-al doilea ansamblu multifuncțional din rețeaua grupului de companii Iulius, o investiție de peste 220 milioane de euro. Openville va include, pe lângă funcțiunile de retail, parc și entertainment, șapte imobile de birouri clasa A, cu o suprafață totală de peste 131.000 mp închiriabili. (sursa: profit.ro)