Biroul din Timișoara este coordonat de către Florentina Bărbulescu. Florentina are o experiență de 14 ani în vânzări, marketing, resurse umane și consultanță de business, atât pe partea de execuție cât și în coordonarea de echipe. A experimentat atât mediile corporatiste cât și cele antreprenoriale, reușind astfel să aibă o vizune de ansamblu indiferent de mediul sau piața în care se desfășoară un anumit business. Anterior companiei ALTEN România, Florentina a ocupat poziția de Managing Consultant în cadrul unei companii naționale de executive search.

 

La ALTEN România, Florentina ocupă poziția de Business Unit Manager pentru Timișoara. Responsabilitatea sa constă în dezvoltarea acestei filiale și  formarea echipelor de specialiști tehnici ce pot răspunde la nevoile locale ale clienților în special în zona de automotive și IT&C.

 

“Urmează o perioadă foarte intensă de dezvoltare pentru ALTEN Timișoara, urmărindu-se angajarea unui număr foarte mare de specialiști tehnici în cursul acestui an. Pe site-ul ALTEN România, la secțiunea Cariere,  pot fi deja vizualizate posturile deschise pentru această piață.” Florentina Bărbulescu, Business Unit Manager Timișoara

 

Deschiderea biroului din Timișoara coincide cu lansarea noii versiuni a site-ului ALTEN România. La secțiunea de Cariere a site-ului, candidații pot vizualiza cele peste 25 de posturi deschise în acest moment atât pentru piața din București, cât si cea din Timișoara.

ALTEN România, filială a grupului ALTEN, a fost înființată în anul 2006 la București pentru a oferi consultanță tehnică clienților săi.

ALTEN România are o echipă de 150 de specialiști la sediile sale din București și Timișoara. Echipa deservește în prezent clienți atât pe plan local, cât și internațional, din domeniile automotive, aeronautic, financiar, farmaceutic și telecom, pe proiecte de dezvoltare software sau web, business analysis, business intelligence, project management, testare, suport tehnic, inginerie auto și aero, hardware design și calibrare motor.

Divizia SI/ Telecom are o echipă de consultanți cu specializări specifice în Java, .NET, PHP, C#, C++, Siebel, Cognos, MS BI și Oracle BI, BSCS, în timp ce, divizia Techno are o echipă de consultanți cu specializări în CATIA V5, NewPDM, SolidWorks, Matlab/ Simulink, HIL, Autosar. (sursa: Alten)