Noul centru deţinut de americani la Cluj are o suprafaţă de peste 1.800 mp, iar pe lângă cercetare, acesta va asigura desfăşurarea activităţilor de vânzări şi customer service, pe care compania le furnizează clienţilor din întreaga lume. Clienţii companiei sunt din domenii precum educaţie, cercetare avansată, automotive, aerospaţial, electronice, automatizare industrială sau energie, dar şi din sectorul public.

 

’’Avem multe elemente în comun cu celelalte companii de software din Cluj-Napoca, dar sunt şi lucruri care ne diferenţiază, cum ar fi mediul de lucru şi produsele pe care le dezvoltăm. Este vorba despre mediul grafic de dezvoltare software LabVIEW, sisteme dedicate de comunicaţii în reţea sau sisteme de operare în timp real”, a declarat Horia Hedeşiu, directorul centrului de cercetare şi dezvoltare din Cluj-Napoca al National Instruments.

 

Primul centrul de cercetare din Cluj-Napoca al National Instruments a fost inaugurat în urmă cu zece ani, în 2005, sub conducerea lui Horia Hedeşiu, profesor în cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN). Pe parcursul celor 10 ani, centrul local al National Instruments a contribuit la dezvoltarea a numeroase produse, compania înregistrând în ultimul trimestru din 2014 creşteri ale veniturilor, generate de platforme precum LabVIEW, PXI, RF şi CompactRIO. La nivel global, National Instruments mai are centre de cercetare şi dezvoltare în SUA, Germania, India, China, Canada, Ungaria, Danemarca şi Malaezia.

 

’’Centrul din Cluj-Napoca este important pentru noi la nivel de grup, de aceea am decis extinderea acestuia şi căutăm să angajăm specialişti, deoarece aici găsim un nivel înalt de educaţie în domeniul ingineriei şi un potenţial crescut în rândul studenţilor de la facultăţile de profil’’, a declarat Omid Sojoodi, director of LabVIEW FPGA and Real-Time.

 

Compania organizează anual programe de internship dedicate studenţilor din domeniul dezvoltării software, care doresc să aprofundeze cunoştinţele de specialitate în crearea de produse şi soluţii. Cei interesaţi pot aplica pentru programul de internship din 2015 prin intermediul paginii de cariere a companiei.

 

Compania National Instruments România, fondată în anul 2005 la Cluj-Napoca, a avut în 2013 o cifră de afaceri de peste 8,2 mil. lei (circa 1,9 mil. euro) şi un număr mediu de 57 de angajaţi, conform site-ului Ministerului Finanţelor Publice. La nivel global, National Instruments a înregistrat venituri de 1,24 miliarde de dolari în 2014, în creştere cu 6% faţă de anul anterior. Având sediul central în Austin, Texas, National Instruments are peste 7.100 de angajaţi, şi filiale în aproape 50 de ţări. (Sursa: zf.ro)