“Decizia de a o avea pe Andreea Mihai în echipa noastră a venit într-un moment în care compania se regăsește într-o etapă continuă de creștere și dezvoltare. Experiența sa extinsă în executive management complementează viziunea și planurile ambițioase pe care le avem pentru România.”, spune Yithzak Hagag, Co-fondator și acționar Hagag Development Europe.
În parcursul său profesional, Andreea Mihai a activat în ecosisteme complexe de business, a optimizat premisele de creștere pentru companii internaționale din top 10 cele mai mari prezente în România, inclusiv pe parcusul crizei economice din 2008 și a participat activ la două mari tranzacții M&A, de la etapa de planificare și până la finalizare.
Cooptarea sa în cadrul Hagag Development Europe vine în contextul accelerării investițiilor stragetice în București și în alte orașe din țară.
„Sunt onorată să mă alătur unei companii cu rezultate excepționale, care dezvoltă proiecte unice în România și al cărei model de business reprezintă o referință pentru piața de real estate, precum și pentru dezvoltarea sustenabilă a ecosistemelor urbane. În același timp, mă bucur să văd că împărtășesc aceeași viziune cu întreaga echipă Hagag Development Europe, iar asta îmi oferă convingerea că împreună putem dezvolta noi proiecte care vor satisface cele mai exigente cerințe și care vor accelera, în același timp, și ritmul de creștere a companiei, pe toate segmentele de business.”, declară Andreea Mihai, CEO Hagag Development Europe.
Cu o experiență de peste 20 de ani în executive management, Andreea este absolventă a programului Executive MBA Româno-Francez, realizat în parteneriat între Institutul Național de Dezvoltare Economică – ASE și CNAM Paris, a programului de masterat „Administrarea Afacerilor” din cadrul ASE București și a Facultății de Administrație Economică și Socială din cadrul Universității Bordeaux Montesquieu IV (Franța), fiind licențiată și în Gestiunea Afacerilor, în cadrul ASE București.