Contactata de catre wall-street.ro, Andreea Paun sustine ca isi doreste sa ramana in zona de consultanta imobiliara. "Imi doresc sa raman in consultanta deoarece este domeniul de care ma simt cel mai apropiata. As vrea sa capitaliez tot ce am invatat de-a lungul anilor. doar ca deocamdata nu stiu in ce formula. Clientii de pe zona de office sunt din ce in ce mai rafinati, iar pe birouri este foarte mare nevoie de consultanti", a declarat Andreea Paun pentru wall-street.ro.
Printre cele mai importante proiecte si tranzactii incheiate de Andreea Paun se numara mutarea Regina Maria in proiectul Charles de Gaulle Plaza, Xerox, in mai multe orase din tara, dar si companii din industria de banking si servicii, outsourcing sau BPO.
Fostul manager al Colliers sustine ca exploreaza inclusiv oportunitatea de a ramane pe cont propriu.
Andreea Paun a ocupat functia de associate director in cadrul companiei de consultanta imobiliara Colliers International in ultimii trei ani si jumatate, dupa ce anterior, tot in cadrul aceleiasi companii, a gestionat activitatea de marketing pentru mai mult de patru ani in companie.
Anterior alaturarii echipei Colliers, in care a petrecut 8 ani, Andreea Paun a fost responsabila de continutul editoarial al revistei Target, editata de Mediafax Group, dar si editor in cadrul publicatiei Ziarul Financiar.
Tot recent, si Georgiana Andrei, head of retail si office, a parasit echipa Colliers International, schimband radical domeniul de activitate.
In ultima luna, un val de plecari a avut loc in piata locala de profil, mai multi manageri din cadrul dezvoltatorului NEPI luand decizia de a-si continua activitatea in alte companii. Este cazul directorului executiv Tiberiu Smaranda, plecarea lui Lori Collin, unul dintre cei mai puternici executivi pe achizitii si expansiune din Romania, iar cea mai recenta, plecarea lui Calin Stan, resposabilul mai multor santiere de constructii ale companiei. (Sursa: wall-street.ro)