Compania Ared a anuntat anterior ca are in plan investitii si in alte orase printre care si Timisoara si Cluj.

„La Timisoara demaram un proiect rezidential anul acesta. In privinta Clujului vom decide cel mai probabil anul viitor”, a spus Mos. „Am cumparat unele terenuri, altele sunt in curs de achizitie in sensul ca ne aflam in faza negocierilor sau a verificarii situatiei legale a acestora. Cautam in permanenta terenuri in zone centrale in Timisoara si Oradea, mai ales ca preturile continua sa scada deoarece se construieste foarte putin. Preturile difera foarte mult in functie de o multime de factori cum sunt locatia, regimul de inaltime, potential. Nu avem un buget exact”, a adaugat el.

De asemenea, pentru anul acesta, dezvoltatorul imobiliar Ared are in plan continuarea investitiilor in proiectele rezidentiale aflate in derulare la Arad si Oradea.

 

„La Arad este vorba despre ansamblul rezidential RED 3, cu peste 500 de apartamente si valoarea investitiei de 18 milioane de euro. La Oradea lucram pentru finalizarea complexului residential RED 4, care va avea 269 de apartamente, valoarea investitiei fiind de aproximativ 12 milioane de euro”, spune Mos. (sursa: wall-street.ro)