Prezent la deschiderea oficiala a noului spatiu comercial, Frederic Bellon, noul director general al Auchan Romania, a precizat ca grupul francez mizeaza in acest an pe o crestere a afacerilor in Romania, evolutie influentata in special de perioada favorabila din prima parte a anului.

 

“Suntem in plin proces de dezvoltare la nivel local. In momentul de fata ne concentram pe dezvoltarea centrelor comerciale din Drumul Taberei (Bucuresti) si la Brasov (Coresi Brasov) pentru care am alocat investitii de circa 70 milioane de euro. Pentru anul in curs mizam pe o crestere a vanzarilor, evolutie care se bazeaza in special pe cresterea din prima parte a anului. Avem ca obiectiv trecerea pe profit pana anul viitor”, a declarat Frederic Bellon, directorul general Auchan Romania.

 

Strategia pe care mizeaza francezii la nivel local este una bazata pe o politica de expansiune, pe spatii mari de vanzare, dar mai ales pe game de produse variate. “Ne propunem sa dublam in acest an produsele realizate in Romania. Daca in momentul de fata exista circa 400 de repere, planul este ca pana la finalul anului sa ajungem si sa depasim 1.000 de produse”, a precizat seful Auchan Romania.

 

Ca parte a strategiei de a reveni pe profit, obiectiv setat inca din toamna anului trecut de catre Patrick Espasa, fostul sef al operatiunilor companiei la nivel local, Bellon a mai precizat ca are in plan sa creasca numarul de clienti din magazinele Auchan cu 30% pana in 2015. “Vrem sa crestem cu 30% numarul de clienti, dar si numarul articolelor vandute in magazinele noastre. Vorbim atat de o evolutie la nivelul volumelor vandute, dar mai ales in valoare. Totodata observam o crestere a numarului de consumatori”, a aratat Frederic Bellon.

 

Inca de la intrarea pe piata in anul 2006, cand francezii au deschis primul hipermarket in cartierul bucurestean Titan, Auchan a investit in Romania peste 300 de milioane de euro, cea mai mare parte a investitiilor fiind concentrata in deschiderea de noi magazine la nivelul intregii tari.

 

Cel mai important spatiu pentru francezii ramane hipermarketul Auchan Titan, un magazin cu o suprafata de vanzare de 16.000 de metri patrati si care, potrivit reprezentantilor companiei, inregistreaza cele mai mari vanzari ale unui hipermarket in Romania. “Anual trec pragul centrului comercial circa 12 milioane de clienti din Titan, 70% dintre acestia fiind numai clienti ai Auchan. Din 2006 si pana in prezent s-au realizat investitii de aproximativ 5-6 milioane de euro, pe langa suma de 20 de milioane de euro, cat a necesitat deschiderea spatiului comercial”, au aratat reprezentantii companiei.

 

Inaugurat in anul 2006, centrul comercial Auchan Titan include un hipermarket Auchan de 16.000 metri patrati si o galerie de 8.000 metri patrati. Ulterior, in 2008, a fost completat de o zona de retail, lansata la acea vreme sub numele Iris Titan, adaugand alti 6.000 metri patrati de magazine. In prezent, numarul magazinelor, restaurantelor si spatiilor de servicii se ridica la 130.

 

Dupa preluarea retelei de magazine a Real, Auchan a investit aproximativ 40 de milioane de euro pentru remodelarea celor 20 de centre comerciale, echivalentul a doua milioane de euro per unitate. Auchan Romania a incheiat anul trecut cu afaceri de 4,6 miliarde lei, fara taxe, de peste doua ori mai mari comparativ cu 2012, dupa integrarea celor 20 de hipermarketuri real.

 

Compania are in prezent in Romania 11.500 de angajati, iar dupa deschiderea proiectelor Coresi si Drumul Taberei va avea circa 13.000 de salariati. (sursa: wall-street.ro)