Este vorba despre 60 de milioane de euro care se adaugă altor zeci de milioane primite anii trecuţi de la Banca Mondială şi Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, două instituţii finanţate din taxele contribuabililor şi deţinute de guverne.

 

Lidl şi Kaufland, lanţurile de discount operate de grupul german Schwarz, continuă să se extindă pe pieţele din Balcani, unde România şi Croaţia sunt considerate puncte cheie, cu bani proveniţi din partea unei aripi a Băncii Mondiale (Corporaţia Internaţională de Finanţe), o instituţie publică finanţată din taxele plătite de cetăţeni şi deţinută de guverne. Grupul Schwarz a primit recent de la Banca Mondială un împrumut în valoare de 350 de milioane de euro pentru finanţarea expansiunii în România, Serbia, Polonia, Bulgaria şi Croaţia, potrivit unor informaţii ale companiei de cercetare IGD, specializată în retail. Din această sumă, 60 de milioane de euro vor ajunge în conturile filialelor din România, permiţându-le să îşi ducă la îndeplinire planurile ambiţioase de expansiune. "IGD anticipează că România va deveni, în trei ani, una dintre principalele cinci pieţe ale Lidl după creşterea veniturilor", susţin analiştii IGD, potrivit cărora zona balcanică este o regiune cheie atât pentru Lidl, cât şi pentru Kaufland, în ceea ce priveşte extinderea.

 

Cei 350 de milioane de euro de la Banca Mondială care vor susţine şi pe viitor expansiunea grupului Lidl&Schwarz în Balcani vin după aproximativ un deceniu în care compania a profitat de finanţări în valoare de aproximativ 900 de milioane de euro din partea Corporaţiei Internaţionale de Finanţe şi a Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), două instituţii publice finanţate din taxele plătite de cetăţeni şi deţinute de guverne. O parte din aceşti bani au susţinut inclusiv expansiunea agresivă a celor doi jucători pe piaţa din România, care au ajuns să opereze peste 100 de hipermarketuri (Kaufland) şi 186 de supermarketuri (Lidl).

 

Potrivit informaţiilor oferite de Kaufland la începutul anului agenţiei de presă Mediafax, retailerul avea în plan pentru anul acesta deschiderea a nouă magazine noi în România, oraşele vizate fiind Constanţa, Bacău, Brăila, Arad, Bucureşti, Timişoara, Sibiu şi Râmnicu Vâlcea. Singura unitate deschisă anul acesta, până acum, este situată în Constanţa, Bld. Aurel Vlaicu nr. 52, şi este a doua din oraş.

 

Kaufland este primul lanț de hipermarketuri care a depăşit pragul de 100 de magazine în toată țara. Anul  trecut compania a avut afaceri de 7,9 miliarde de lei, în creștere cu 10% față de 2013.

 

Lidl operează 186 de supermarketuri în România. (sursa: economica.net)