Contractul de închiriere a fost semnat în luna septembrie 2019 în urma unui proces amplu de leasing coordonat de Sandra Apachiței, Advisor în cadrul departamentului Advisory&Transaction, Office Occupier, CBRE România. Bank of China și-a lansat oficial operațiunile în România pe data de 16 decembrie, alegând ca sediul central proiectul de birouri City Gate, cu o suprafață de aproximativ 47.600 mp, deținut de GTC în nordul Bucureștiului.
Deschiderea noii sucursale marchează 70 de ani de relații diplomatice între România și China, lansareaBank ok Chinaîn România fiind rezultatul natural al acestor evoluții pozitive. Operațiunile sucursalei din București sunt administrate de GuoLixin.
„Intrarea unei noi companii pe piața din România, care închiriază încă de la început o suprafață importantă de birouri, reprezintă un semnal pozitiv atât pentru piața imobiliară, cât și pentru mediul de afaceri. Pe piața spațiilor de birouri, în București, companiile au închiriat peste 84.000 mp în trimestrul al treilea, în creștere cu 15% față de perioada similară a anului trecut”, a declarat Tudor Ionescu, Head ofAdvisory&Transaction Services, Office, CBRE România.
În primele nouă luni ale anului 2019, cea mai mare cerere de spații de birouri a venit din partea companiilor din sectorul Computers& Hi-Tech (47% din totalul activității de închiriere), care au închiriat spații pentru 13.500 de angajați și din sectorul financiar (16% din totalul tranzacționat), care a închiriat birouri pentru 4700 de angajați. În ceea ce privește zonele cele mai dinamice, acestea au fost partea de vest a Bucureștiului (cu 31% din volumul tranzacționat) urmată de zona centrală (cu 21%) și de partea de nord și Pipera (cu 19%).
Stocul total de spații de birouri moderne din București a ajuns la aproximativ 3,16 milioane mp la sfârșitul primelor trei trimestre ale anului 2019, mai mult de jumătate dintre acesta fiind clădiri de birouri de clasa A, cu o rată totală de neocupare de 9,3%, în creștere ușoară față de aceeași perioadă a anului trecut.
Aproximativ 60.000 de spații de birouri au fost livrați în al treilea trimestru în București, prin două proiecte, respectiv Expo Business Park, dezvoltat de Portland Trust în zona de nord și The Light, dezvoltat de River Development în partea de vest a Bucureștiului. În prezent, vestul și nordul Bucureștiului găzduiesc 50% din stocul total al spațiilor din clasa A, conform datelor CBRE Research. (sursa: CBRE)