„Noul nostru centru din Maria Rosetti Tower este unul de top, în clădire având alături companii de renume, precum CNN și Discovery, iar printre clienții noștri avem deja trei firme din domenii diverse, de contabilitate, finisaje de lux și IT, în condițiile în care am deschis abia la 1 noiembrie. Pe viitor, intenționăm să aducem în centrul Flash Office II întreprinzători din diverse medii, cărora le punem la dispoziție birouri la cheie, acces gratuit la sală de conferințe, spațiu de relaxare și bucătărie funcțională, dar cărora le oferim și posibilitatea să colaboreze între ei, să interacționeze, prin modul cum a fost gândită amenajarea spațiului”, declară Jose Ignacio de la Torre, General Manager al Flash Office Solutions.

 

Printre primii clienți care s-au alăturat centrului Flash Office Solutions din Maria Rosetti Tower se numără și Cameleonia, reprezentant unic în România al atelierului spaniol Artelux, specializat în realizarea unor decoruri din faianță personalizată, pictată manual folosind tehnici vechi de peste 500 de ani.

Cameleonia și-a amenajat în cadrul Flash Office Solutions primul său showroom din România.

 

„Publicul nostru țintă este unul de business, format în special din arhitecți și designeri, cărora le prezentăm modelele noastre de ceramică spaniolă pictată manual, dar le și dăm posibilitatea să își personalizeze anumite lucrări prin intermediul nostru. Am ales birourile instant din centrul Flash Office Solutions, pentru că ne-a oferit exact ce aveam nevoie, un spațiu propriu, la cheie, foarte luminos, unde să ne expunem produsele, dar și acces la o sală de meeting, cu un video-proiector, unde să continuăm discuțiile și prezentările într-un cadru de business, amândouă într-un buget fix, fără alte cheltuieli de mentenanță, curățenie și fără grija unor consumabile, un lucru foarte important pentru un proiect de început, aflat în dezvoltare. Locația este iarăși una extraordinară, fiind ultracentrală, la doi pași de Bulevardul Magheru, foarte aproape de multe instituții importante – precum Colegiul Arhitecților, care a contat în cazul nostru”, declară Dragoș Antonache, director general Cameleonia.

 

Al doilea centru Flash Office Solutions, situat în clădirea de birouri Maria Rosetti Tower  este operațional de la 1 noiembrie și are o suprafață totală de 392 mp, cu posibilități de extindere, fiind al doilea centru de birouri instant dezvoltat sub acest brand în România, primul funcționând de la începutul anului în clădirea Armand Călinescu 26.

 

Flash Office Solutions din Maria Rosetti Tower oferă spații de birouri instant, de diverse mărimi, de la puncte de lucru la un desk comun, până la birouri individuale la cheie, cu suprafețe generoase, toate complet mobilate și cu infrastructură IT.

 

Centrul este dotat cu recepție, sală de meeting, în care se află inclusiv video-proiector, un spațiu de relaxare și o bucătărie modernă, unde cafeaua, apa și fructele sunt gratuite pentru membri.

 

Flash Office Solutions este un centru de ultimă generaţie de instant&serviced offices, care asigură clienţilor la costuri fixe spaţii de birouri complet echipate și mobilate, pentru perioade foarte flexibile, cu toate serviciile necesare funcţionării la cel mai înalt standard profesional.

 

Compania Flash Office Solutions a fost înfiinţată în 2013, iar prima locaţie operaţională cu spaţii de instant&offices este disponibilă în clădirea Armand Călinescu 26. A doua locație, în Maria Rosetti Tower este operațională începând cu 1 noiembrie 2014.

 

Flash Office se adresează atât celor care au nevoie de o adresă pentru un start-up sau o filială locală, cât şi companiilor care au nevoie de un birou la cheie, într-o clădire reprezentativă, cu  un spațiu de lucru modern şi suport IT&C asigurat, wi-fi, recepţioneră, acces la o sală de conferințe echipată, dar fără grija cheltuielilor de mentenanţă şi serviciilor aferente.

 

Flash Office Solutions pune la dispoziţia clienţilor săi servicii de INSTANT&SERVICED OFFICES (birouri la comandă), care, pe lângă toate acestea mai asigură și acces la bucătărie, suport administrativ și servicii de curăţenie şi parcare subterană.