Omul de afaceri Dan Cojocaru, acţionar al firmei de proiectare şi arhitectură Proiect Bucureşti şi unul dintre investitorii în proiectul de birouri The Landmark din centrul Capitalei, spune că finanţarea acestei investiţii a fost asigurată astfel încât lucrările să se desfăşoare conform planului, livrarea parcului de afaceri format din trei clădiri fiind programată la începutul anului 2016.
Prin intermediul firmei Alecsandri Estates, Cojocaru şi omul de afaceri Michael Hadjipavlou ridică un proiect de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de circa 22.000 de metri pătraţi, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 55 de milioane de euro, cu TVA inclusă.
„Anul trecut am avut o pauză, până au fost finalizate toate actele, dar acum avem finanţare completă de la Piraeus pentru întregul proiect. Pentru toate cele trei clădiri termenul de finalizare a lucrărilor este T1 2016 şi avem discuţii avansate cu firme multinaţionale pentru închirierea de spaţii, dar deocamdată am semnat doar h.o.t.-uri (acorduri neangajante de tipul head of terms – n.red.)”, a declarat Dan Cojocaru. (Sursa: zf.ro)