Demersurile în acest sens au fost deja făcute şi în luna septembrie a acestui an a fost obţinut certificatul de urbanism pentru organizarea şantierului pe Calea Floreasca nr. 201. Mai urmează autorizaţia de construcţie.

"Suntem în grafic, dar încă nu am încheiat niciun contract de închiriere; suntem în discuţii cu mai mulţi potenţiali chiriaşi", a declarat pentru ECONOMICA.NET, Ema Iftimie, directorul comercial al Globalworth.

Spaţiile de birouri, în suprafaţă totală de 60.000 mp, au şi fost deja scoase la închiriere. Chiria cerută este de 16 euro/mp plus TVA pe lună.

„Este de aşteptat ca autorizaţia de construcţie să fie obţinută până în ianuarie 2014. Negocierile şi termenii finanţării au fost stabiliţi cu o importantă instituţie financiară din Europa. Pe partea de închiriere, negocierile cu companii mulţinaţionale pentru aproximativ 60% din spaţiu sunt într-un stadiu avansat", se arăta în primul raport financiar neauditat al companiei din această toamnă.

În prospectul pentru listarea la Bursa de la Londra a companiei Globalworth, fondată la începutul acestui an de Ioannis Paplekas, se specifică faptul că dezvoltarea imobilului, numit Bucharest One, va necesita o investiţie de aproximativ 60 de milioane de euro. Anul de finalizare a turnului de birouri este 2015.

Raportul de evaluare întocmit de The Advisers/Knight Frank arată că valoarea investiţiei în acest proiect este de 43 de milioane de euro, fără TVA, iar la finalizare valoarea clădirii ar ajunge la 130 de milioane de euro. În raportul de evaluare al celor de la Coldwell Banker, valoarea investiţiei este de 46,4 milioane de euro, iar valoarea la finalizare este estimată la 141,3 milioane de euro.

 

De asemenea, Papalekas a scos la închiriere şi cei 25.000 mp din fostul City Mall, care s-a transformat în City Offices. Chiria cerută este de 12 euro/mp plus TVA pe lună. (sursa: economica.net)