Raportul Global Occupancy Costs Logistics 2013 prezinta costurile actuale de ocupare a spatiilor logistice prime in 64 de piete din intreaga lume.

“Chiriile spatiilor industriale si logistice din Romania au ramas stabile, in prezent nivelul chiriilor pentru spatii mari ce depasesc 5.000 mp, situandu-se in intervalul 3,2 – 3,8 euro/mp pe luna, cu valori nete efective ce pot fi chiar mai competitive. Pe fondul unei cereri scazute, corelata cu un volum limitat al livrarilor anuntate, dezvoltarile de tip build-to-suit vor ramane principalul stimulent al activitatii de constructii pe acest segment” afirma Rodica Tarcavu, head of industrial department DTZ Echinox.

Potrivit studiului DTZ, in Bucuresti, costurile anuale de ocupare pe mp se ridica in prezent la 76 dolari, capitala clasandu-se pe locul 13 in lume in topul celor mai accesibile destinatii logistice. Prognozele de evolutie pe perioada 2012-2017 arata insa ca la finalul lui 2017, Bucurestiul va urca pana pe locul 8 in topul celor mai ieftine destinatii logistice, urmand sa aiba in aceasta perioada una dintre cele mai mici cresteri ale costurilor, la nivel global.

 

Cea mai ieftina destinatie logistica este in prezent Atlanta (SUA), unde costurile anuale sunt de 59 dolari pe mp. Desi se preconizeaza ca pana in 2017 costurile vor creste la 66 de dolari pe mp anual, majorarea nu ii va afecta orasului locul in top urmand sa ramane pe prima pozitie. (sursa: wall-street.ro)