„Ne-am schimbat strategia şi singura clasă de active în care mai investim sunt birourile şi doar în capitale. Vrem să ne dezvoltăm în România şi prin alte achiziţii, pentru că imobilele noastre sunt aproape 100% închiriate. Ne interesează, în principal, clădiri de birouri care generează deja venituri, doar de clasa A şi comparabile cu imobilele pe care le avem deja în portofoliul local. Noi păstrăm proprietăţile pe termen lung, spre exemplu avem Europe House de 13 ani, deci nu le vindem, dar tot trebuie să ţinem cont de o oportunitate de exit“, a declarat Hedwig Höfler, director de investiţii pe Europa Centrală şi de Est în cadrul CA Immo.

 

Ea admite că nu există prea multe clădiri de birouri în Bucureşti care să se potrivească cerinţelor companiei, dar îşi pune încrederea în noile dezvoltări care se află acum în diferite stadii de pregătire. 

 

„Sunt câteva în nordul oraşului, dar deja devine aglomerat aici, iar Globalworth (companie controlată de Ioannis Papalekas n.red.) deţine aproape un monopol în zonă. Skanska a dezvoltat deja un proiect şi sunt sigură că vor mai face şi altceva, S Immo are, de asemenea, un proiect, noi avem în zona Orhideea şi vor mai apărea şi altele“, spune Höfler.

 

Ea speră ca la toamnă să înceapă dezvoltarea proiectului de birouri din zona Orhideea, unde CA Immo deţine o bucată de teren din fosta fabrică Spicul. Austriecii vor să construiască aici două turnuri de 11, respectiv 15 etaje, cu o suprafaţă închiriabilă de 37.000 mp. Investiţia programată aici ajunge la circa 70 mil. euro.

 

Strategia de investiţii a austriecilor s-a schimbat în toamna anului trecut, după intrarea în acţionariatul companiei a milionarului rus Boris Mints. El a achiziţionat în octombrie 2014, prin intermediul companiei sale O1 Group, un pachet de acţiuni de la UniCredit Bank Austria pentru 295 mil. euro. Tranzacţia i-a adus 16,35% din CA Immo. Într-o tranzacţie ulterioară, încheiată în februarie anul acesta, Boris Mints a mai cumpărat 9,65% din acţiunile companiei, în urma unei tranzacţii de circa 180 mil. euro. Astfel, oligarhul rus a devenit principalul acţionar al CA Immo, cu o participaţie de 26%, în urma unor investiţii cumulate de 475,2 mil. euro.

 

Boris Mints intenţionează să îşi mărească expunerea pe CA Immo. „Este o tendinţă care se poate observa la mulţi investitori ruşi care îşi plasează resursele financiare în proprietăţi din Europa“, explică Höfler.

 

Odată cu noua infuzie de capital, CA Immo a început să îşi cureţe portofoliul din România de toate proprietăţile din afara Bucureştiului. Astfel, în noiembrie 2014 a vândut spaţiul fostului magazin OBI din Sibiu către grupul german Hornbach şi parcul logistic Europolis de la marginea Bucureştiului către P3, încasând în jur de 130 mil. euro. Asta după ce în primăvara anului trecut vânduse un teren de 8.200 mp din zona Barbu Văcărescu antreprenorului român Ionuţ Dumitrescu.

 

CA Immo a mai rămas acum cu clădirile de birouri Riverplace Semănătoarea, Bucharest Business Park, Europe House şi Opera Center, toate în Bucureşti, cu terenul de 7.200 mp din zona Orhideelor şi altul de 16 hectare în Sibiu. Proprietăţile companiei au fost evaluate la finalul anului trecut la circa 400 mil. euro.

 

Cu o suprafaţă închiriabilă de circa 93.000 mp, CA Immo se plasează pe locul patru în topul celor mai mari proprietari de clădiri de birouri din România, după Immofinanz, Liviu Tudor şi Globalworth. Austriecii au încasat anul trecut din închirierea acestor spaţii aproape 33 mil. euro şi au o rată de ocupare de 92,2%. (sursa: capital.ro)