În Londra, pe lângă City, cartierul tradiţional de afaceri al oraşului, în ultimii 30 de ani, la iniţiativa lui Margaret Thatcher, a fost dezvoltat şi proiectul Canary Wharf, complex imobiliar condus de mai mulţi ani de românul George Iacobescu.
Dacă la Londra a fost realizat un proiect integrat, cu o infrastructură luată de la zero, în Bucureşti diverşi dezvoltatori – austrieci, italieni, americani, suedezi sau greci – au construit sau au început să înalţe proiecte de birouri pe terenurile cumpărate individual, în timp ce în mijlocul acestei zone din toamna anului trecut a fost finalizat un mall cu o suprafaţă închiriabilă de 35.000 mp.
Per total, investiţiile imobiliare din această zonă (finalizate sau anunţate) au fost estimate de ZF la un miliard de euro, 300 de milioane de euro fiind bugetul proiectului Floreasca City prin care austriecii de la Raiffeisen Evolution au dezvoltat mallul Promenada, turnul Sky Tower (cea mai înaltă clădire din Bucureşti şi din ţară) şi o altă clădire de birouri de dimensiuni mai mici.
Raiffeisen Property, divizia imobiliară a grupului austriac, deţine turnul Sky Tower, în timp ce mallul Promenada este în portofoliul Raiffeisen Evolution, companie de dezvoltare în care banca este de asemenea acţionar.
Sud-africanii de la NEPI au plătit peste 160 mil. euro pentru a cumpăra aici două proiecte – Floreasca Business Park şi Lakeview -, imobile de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de peste 60.000 mp.
Grupul Portland Trust, condus de britanicul Robert Neale, a finalizat recent proiectul Floreasca Park în urma unei investiţii de 70 mil. euro, iar vizavi, peste pasajul Pipera, familia Nusco din Italia deţine turnul Nusco Tower, actualul sediu al Volksbank, care a fost ridicat în urma unei investiţii de circa 50 mil. euro.
Tot aici, suedezii de la Skanska lucrează la proiectul Green Court, primele două clădiri implicând un buget de 80 de milioane de euro, în timp ce omul de afaceri elen Ioannis Papalekas este pregătit să înalţe un turn de 23 de etaje pe fostul showroom auto Porsche Aviaţiei, bugetul pentru acest proiect fiind de peste 60 mil. euro.
Birourile de pe Calea Floreasca sunt noile “fabrici” ale Bucureştiului, afirma săptămânia trecută la ZF Live Sebastian Mahu, consultant imobiliar în cadrul firmei DTZ Echinox, iar în condiţiile în care în sectorul 1 al Capitalei în prezent mai funcţionează doar două fabrici fabrici propriu-zise de mari dimensiuni, serviciile oferite din clădiri de birouri par a fi cea mai la îndemână soluţie pentru dezvoltare.
Industria la nivel naţional s-a mai dezvoltat, având o contribuţie importantă la creşterea de 3,5% a PIB-ului de anul trecut, dar marii producători de componente auto, utilaje petroliere sau de confecţii evită în prezent Bucureştiul din cauza costurilor ridicate cu forţa de muncă. În schimb, Deutsche Bank, Oracle, HP, IBM, Electronic Arts sau Huawei găsesc în Bucureşti condiţii bune pentru a dezvolta centre de servicii – angajaţi care ştiu limbi străine şi stăpânesc calculatorul mai bine ca strungul -, iar dezvoltarea de birouri la preţuri competitive reprezintă un element important ce determină aceste companii să investească la nivel local. (sursa: zf.ro)