Manchester Securities Corp. şi Beresford Energy Corp., fondurile de risc ale casei de investiţii americane Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea (FP) au raportat reducerea participaţiei lor cumulate la 16,52% din capitalul social subscris al FP, respectiv la 18,76% din capitalul subscris şi vărsat (drepturi de vot), potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), miercuri dimineaţă.

 

Diferenţa dintre cele două ponderi provine din faptul că Ministerul Finanţelor nu a virat în portofoliul Fondului active sau sume echivalând cu 2,92% din capitalul subscris (date din 31 decembrie 2014).

 

Potrivit datelor BVB, proporţia de 1,25% din totalul acţiunilor FP subscrise şi vărsate reprezintă peste 152,3 milioane de acţiuni vândute de fondurile Elliott, ca atare sau ca GDR-uri listate la Londra.

 

Vânzările au avut loc din 15 aprilie încoace, când au raportat deţinerea de peste 20%. La preţul actual de 0,9 lei / acţiune, fondurile Elliot ar fi încasat echivalentul a peste 137 de milioane de lei.

 

FP s-a listat la Bursa din Londra în 29 aprilie.

 

Elliott Asscociates domină acţionarii FP şi a impus administratorului Fondului, Franklin Templeton, un contract de management sever. Contractul a dus la transferul a multe sute de milioane de lei din conturile  FP în cele ale acţionarilor. (Sursa: economica.net)