Restaurantul se va numi Boutique Food Hall și va fi dezvoltat pe o suprafață de peste 1000 mp, beneficiind de serviciile a 50 de angajați. Proprietarul restaurantului este antreprenorul  Radu Stoica, care a dezvoltat conceptul Boutique și în alte două clădiri de birouri.
Acestea sunt situate la parterul clădirii de birouri Excelsior Center din centrul capitalei (Boutique du Pain) și la parterul clădirii AFI Park 2 din parcul de birouri de lângă AFI Cotroceni Mall (Boutique du Pain Junior ).
Proprietarul va adapta conceptul Boutique la dimeniunile generoase ale noului proiect de birouri, astfel că suprafața noului restaurant va fi de șapte ori mai mare decât cea a restaurantului din strada Academiei.

Boutique Food Hall va deveni operațional de la începutul lunii septembrie 2017, când prima fază a proiectului, care include peste 36.000 mp închiriabili, va fi finalizată. Suprafața totală a complexului va ajunge la 57.000 m2 la finalizare. Suprafața generoasă a restaurantului va permite servirea mesei de prânz pentru 500 de persoane simultan. Conceptul de Food Hall combină diferite meniuri, de la burgeri și pizza la rețete mediteraneene sau asiatice.

 „The Bridge este o clădire cu o arhitectură generoasă, având pe parter spații cu o înalțime de 6,5 metri, ceea ce ne-a permis să creăm un concept cu o varietate largă de atracții culinare, astfel încât fiecare client să poată găsi la Boutique Food Hall ceva pe gustul lui. Dimineața va funcționa zona de cafenea, care ne-a consacrat deja în rândul consumatorilor din București, la prânz va fi deschis tot Food Hall-ul, iar seara va funcționa un restaurant-bar cu specific American. În prezent, lucrăm la ultimele detalii ale proiectului, iar din luna mai vom intra efectiv pe șantier”, a afirmat Radu Stoica, acționar și General Manager Boutique du Pain. (sursa: constructiv.ro)