Negocierile lungi dintre marile economii din sud versus cele din nord, cu Banca Centrală Europeană (BCE) prinsă la mijloc într-o poziție incomodă, nu numai că nu contribuie la sustenabilitateae conomiei europene per ansamblu, ci alimentează, exact ca în criza precedentă, apetitul speculativ al piețelor pentru datoriilepublice ale economiilor care reprezintă verigile slabe ale Uniunii. Totuși, de data aceasta, UE nu este chematăsă salveze o economie mică, precum cea a Greciei,ci pe cea dea treia și respectiv a patradintre cele mai mari economii ale sale, Italiași Spania, care reprezintăaproximativ 3,5 trilioane de euro din PIB-ul său.
Cum blocajul cauzat de pandemiepare să fie abia la mijlocul primuluival, experțiise străduiesc să-i înțeleagă impactul economicși durata, în timp ce FMI estimează că efectele asupra economiei vor fi comparabile cu cele ale Celui de-al Doilea Război Mondial. În ciuda recentei crize financiaredin UE, care a dus la o criză politicăși existențială, în care scenariul predominantera Grexit-ul,iar rezultatul neașteptat s-a dovedit a fi Brexit-ul, statele membreau recurs din nou la strategii naționale de management al crizei și de redresare economică, iar instituțiile europene încearcă în zadarsă-și demonstreze existența.
Statele membre nordiceresping ideea euro-obligațiunilor -care ar presupune un mecanism de mutualizare a datoriei prinpunerea împreunăa datoriilor naționale și emiterea în comun a unor obligațiuni- și au refuzatpropunerea BCE de a înființa o bancă de active toxice la nivelul Uniunii Europene, care să gestioneze un al doilea valde credite neperformante. În timpul crizeifinanciare din ultima decadă, un mesaj similar din parteaUE a generat scânteia care a împins piețele de capital să facăspeculațiiprivinddatoria publicăa țărilor cu economii mai vulnerabile și a creatîn sudul Europei ocrizăfinanciară extinsă,care s-a transformatîntr-o amenințare a înseși existenței monedei uniceeuropeneși chiar a fundației Uniunii Europene. Rezultatul a fostplanul de salvare a Greciei, în urma căruia PIB-ul țării a scăzut cu 30%, situație comparabilădoar cu economiile falimentare precum cea a Libiei și a Siriei, iar datoria statuluia ajuns la aproape 200% din PIB, nivel care,după cum s-a văzut, nu era nici viabil, nici gestionabil.
Dar ce este diferit de această dată?
În primul rând, Italiași Spania au văzut cum a eșuat planul de salvare a Greciei, sub coordonarea Mecanismului de StabilitateEuropeană(MSE)și a FMI,care s-a bazat doar pe politici deausteritate. Italiaa declarat de mai multe ori că nu va apela la un plan de salvare gestionat de MSE, de teama condițiilor impusede Troika, similarecu cele impuse Greciei. De data aceasta, Italiași Spania sunt prea mari ca să eșueze și ca să fie „disciplinate” printr-un plan de salvare forțat.
În al doilea rând, aceasta nu este doar o criză financiară, ci este rezultatul unei crize de sănătateși umanitare. Lipsa solidaritățiidin partea statelor membre a alimentat un puternic sentiment anti-UEîn țările cel mai puternic lovite. În Italia, sentimentul anti-UE a crescut de la 26% în noiembrie la 49% în martie.
În al treilea rând, această nouă criză vine la scurt timpdupă Brexit și în contextul unei instabilități politicepe fondul creșterii populismuluiîn Italia, în Franțași în țările din estul Europeiși nu paresă genereze solidaritateîn rândul statelor membre,ci dimpotrivă. De data aceasta, UE este deja prea fragilăpentru a rezistaîn fața unui naționalism în creștere.
În al patrulea rând, BCE și-a folosit deja cea mai mare parte din muniție, reducând dobânzile la cele mai mici niveluri și injectând bani în piață la niveluri record. Rezerva sa de fonduri nu este impresionantă, așadar piețele nu parsă simtă efectele intervenției sale. Declarații precum „BCEva face orice e nevoie” nu mai au același rezultat ca acum zece ani.
De data aceasta, o dezintegrare controlată a UEsau transformarea sa într-un simplu acord comercialși abandonarea monedei unicedevin un scenariu realist,nu doar un instrument speculativ pentru piață. Probabilitatea acestui scenariu este imposibil de determinat, dar, după Brexit și războiul comercial SUA-China, cine mai poate spune ce este probabil?
Autor: Dimitrios Goranitis, Partener servicii de risc şi reglementare, Deloitte România
