"Anul trecut ne-am direcţionat eforturile spre atragerea şi selecţia de profesionişti IT, astfel încât am format o echipă de peste 200 de angajaţi în doar un an. (...) Anul acesta tendinţa va continua, ne vom adresa nu doar specialiştilor cu o experienţă profesională de peste 5-7 ani, ci şi profilelor mai junior", a declarat într-un comunicat directorul de resurse umane al DB Global Technology, Iulia Cîrmaciu.

 

DB Global Technology a fost înfiinţată în septembrie 2013 şi dezvoltă soluţii software pentru operaţiunile globale ale băncii.

 

Centrul ocupă un spaţiu de peste 6.000 de metri pătraţi într-o clădire din zona Pipera.

 

Compania va angaja încă 300 de specialişti până în 2016, în domenii precum quality assurance, software development, project management, IT architecture şi functional/business analysis.

 

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice, valoarea costurilor salariale pe care Deutsche Bank le va suporta până la finele anului 2016 pentru cei aproximativ 500 de angajaţi care îşi vor desfăşura activitatea în centrul din Bucureşti se va ridica 39,24 milioane de euro, din care 15,69 milioane de euro vor fi acoperiţi prin schema de ajutor de stat pentru crearea a 500 de noi locuri de muncă.

 

Deutsche Bank este prezentă pe piaţa din România din anul 1998 şi furnizează produse şi soluţii personalizate pentru clienţii băncii corporative şi ai băncii de investiţii, servicii de tranzacţii bancare pentru clienţi corporativi şi instituţionali, precum şi servicii de private banking pentru clienţii persoane fizice. (sursa: zf.ro)