La acestea se vor adăugă şi proiecte viitoare, precum cel de la Bere Grivița și cele care vor fi realizate pe terenurile cumpărate recent de Skanska şi divizia imobiliară a Ikea și care vor extinde orizontul pentru dezvoltarea zonei și către 2018-2020.

 

Cu toate că marile livrări în clădiri noi şi moderne anunţate pentru zona Orhideea se vor face abia din 2017, precontractele se negociază în această perioadă, urmând ca succesul acestei zone să se contureze până în vara lui 2016. Un cuvânt important de spus îl vor avea companiile IT&C și de outsourcing, care se estimează că vor avea nevoie de încă 70.000 angajați români în următorii cinci ani.

 

În ultimii cinci ani, cererea venită din partea companiilor IT&C, Telecom și BPO a crescut constant, de la 40.329 mp cât totaliza în 2011, la peste 100.000 mp pe an, cât este în mod constant în ultimii patru ani.

 

„Zona Grozăvești-Orhideea se află în lumina reflectoarelor și va fi în următoarele 9-12 luni în competiție directă cu zonele de birouri dezvoltate recent în București, Barbu Văcărescu – Floreasca și Dimitrie Pompei, pentru a câștiga interesul chiriașilor. Credem că această zonă are avantaje competitive care o vor ajuta în această luptă, dintre care cele mai importante sunt: proximitatea de Politehnică și campusul universitar Regie-Grozăvești, un lucru important ținând cont că peste 40% din cererea de birouri în 2014 și în primele 9 luni din 2015 provine din partea companiilor cu acest profil, precum și apropierea de metrou și de Drumul Taberei – Militari, unele dintre cele mai mari cartiere rezidențiale din București”, afirmă Alexandru Petrescu, Managing Partner la ESOP Consulting / Corfac International.

 

Puncte tari zona Orhideea- Centru Vest

1.            Politehnica şi campusul universitar, acces uşor şi spre alte facultăţi: în condiţiile creşterii concurenţei pe piaţa muncii, este important mai ales pentru companiile IT&C să aibă aproape o cât mai mare bază de studenţi de unde să recruteze forţa de muncă

2.            terenuri mai multe disponibile în zonă, pentru construcţii viitoare, o zona unde un mare jucător gen Skanska, care ar putea avea succes cu primele dezvoltări ar putea lua decizia să dezvolte în continuare în această zonă și să-l urmeze și alți dezvoltatori mari

3.            în perioada 2016-2019 va avea cel mai mare stoc de clădiri noi, datorită numărului mare de proiecte anunţate, clădiri performante, ale unor developeri internaţionali– clădiri verzi, finisaje de calitate, soluții arhitecturale moderne etc

4.            proximitatea faţă de marile cartiere „dormitor” Militari şi Drumul Taberei, unde locuiesc angajaţii

5.            Afi Mall Cotroceni în proximitate, unul dintre cele mai mari si de succes mall-uri din Bucuresti  si Carrefour Orhideea

6.            Grădina Botanică și Parcul Cișmigiu aproape

7.            Centru vechi în apropiere

8.            zona rezidenţială Cotroceni, pentru expați

9.            staţiile de metroul Grozăveşti, Semanatoarea, Politenica

 

Puncte tari pentru zona Barbu Văcărescu – Centru Nord

1.            branding ca zonă high de birouri, are o mare popularitate, datorită standardelor înalte la care s-a construit în ultimii ani

2.            are momentan cel mai mare stoc de cladiri noi,  de ultimă generaţie, la standarde foarte înalte de calitate (birouri livrate în cea mai mare parte în perioada 2013-2015 şau în curs de livrare) care pot fi disponibile rapid şi au fost realizate de developeri internaţionali, ce vin cu o garanţie a calităţii executie lucrarilor

3.            proximitate faţă de zona rezidenţială de lux, Pipera şi Şoseaua Nordului, Primavarii, Dorobanti, Aviatorilor, Floreasca, unde locuiesc expaţii şi managerii de companii, atraşi în aceste zone de şcolile internaţionale pentru copii şi alte facilităţi dezvoltate în timp

4.            proximitatea faţă de aeroport

5.            proximitatea faţă de hoteluri şi restaurante foarte bune, pentru partenerii de afaceri, spaţii de cazare şi restaurante de patru şi de cinci stele pentru invitaţii din străinatate sau alţi parteneri importanţi de afaceri

6.            o zonă verde în apropiere, Parcul Floreasca şi proximitatea faţă de cel mai mare parc din Bucureşti, Parcul Herăstrău

7.            Promenada Mall - un mall nou în inima dezvoltărilor de birouri

8.            o zonă de promenadă, de socializare pentru angajaţi

9.            staţiile de metrou Aviației, Dimitrie Pompei

 

Livrări în zona Centru-Vest          

Zona Orhideea 

Orhideea Towers - 37.000 mp (2017)

The Bridge - 56.000 mp (2017)

Bere Griviţa - 31.000 mp (2018-2019)

 

Zona extinsă de centru-vest      

Afi, faze noi - 33.000 mp (2016)

Sema New - 15.000 mp (2016)

 

Chiriile actuale de prezentare, cerute de proprietarii clădirilor de birouri de clasă A din aceste zone sunt de  15-17,5 euro/mp/mp centru nord şi 14,5 -17 euro/mp/lună în zona de centru vest.

 

În ce parte va înclina balanța interesului chiriașilor între Grozăvești-Orhideea și Barbu Văcărescu – Floreasca este imposibil de previzionat, dar timpul și principalele criteriile de evaluarea vor da măsura succesului pe care fiecare dintre cele două zone îl va întregistra în viitor. Chiriaşii din IT&C şi BPO ar putea avea însă un cuvânt de spus în următorii cinci ani.

 

Pe termen lung însă principalele criterii de evaluarea a succesului ce ar putea fi înregistrat de aceste zone vor fi:

1.            ce suprafață se livrează anual în fiecare zonă în parte

2.            care este stocul total de clădiri de birouri noi

3.            care este rata de ne-ocupare 

4.            care este nivelul mediu al chiriei

5.            în ce zone se va reuşi să se facă mai rapid şi mai profitabil exiturile de către dezvoltatori?

 

 (sursa: ESOP)