Compania de consultanță imobiliară Colliers International Romania a fost desemnată să ofere servicii de property management pentru birourile The Office din Cluj-Napoca, deținute de către Dedeman, lanțul românesc de magazine de bricolaj care în 2018 a marcat intrarea pe piața imobiliară prin achiziția proiectului de birouri The Bridge din București. Astfel, portofoliul total administrat de Colliers ajunge la o suprafață de aproape 500.000 mp: 210.000 mp sunt aflați în afara Bucureștiului, din care peste 100.000 mp reprezintă doar birouri.
„Echipa de property management a Colliers își extinde activitatea în mod constant prin diversificarea serviciilor oferite și a portofoliului, pornind de la clădiri de birouri din București spre spații de birouri și industriale aflate în orașe mari din țară, precum Brașov, Timișoara sau Arad. Colaborarea de lungă durată pe care am dezvoltat-o cu proprietarii ne-a dovedit că și în centrele regionale există un mare interes în ceea ce privește calitatea administrării unui proiect pentru a asigura o bună performanță a acestuia. Iar un proiect imobiliar performant aduce valoare adăugată atât pentru proprietar, cât și pentru regiunea sau orașul în care se află”, a declarat Oana Adjudeanu, Director Property Management în cadrul departamentului Real Estate Management Services al Colliers International.
„În acest context, The Office devine al patrulea proiect de birouri din afara Capitalei care intră în portofoliul administrat de Colliers, Cluj-Napoca devine al patrulea oraș regional în care oferim astfel de servicii, iar divizia de property management a Colliers își consolidează poziția de top pe o piață care se dezvoltă din ce în ce mai rapid la nivel național. Portofoliul de birouri pe care îl administrăm crește acum la un total de 370.000 mp, din care 270.000 mp de birouri în București și ușor peste 100.000 mp de birouri în afara acestuia”, a adăugat Oana Adjudeanu.
Complexul de birouri The Office este localizat în centrul orașului Cluj-Napoca, unul dintre cele mai dinamice orașe regionale din țară. Cele trei faze ale proiectului au fost finalizate în 2017, iar în decursul acestui an au fost achiziționate de către Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc. Cu un concept arhitectural complex, zone verzi care stimulează creativitatea și cu o ofertă variată de servicii – cafenele, restaurante, farmacie etc. – The Office oferă o experiență plăcută tuturor angajaților companiilor chiriașe, fiind un adevărat standard pentru birouri de clasă A în regiunea Transilvaniei. De asemenea, complexul este certificat BREEAM Excellent, fiind primul complex de birouri din afara Capitalei care obține acest nivel de certificare verde. Suprafața închiriabilă The Office de aproape 64.000 mp este ocupată în totalitate de firme din industria IT&C sau servicii.
Ca parte a mandatului de property management, echipa de Real Estate Management Services a Colliers va gestiona relația dintre proprietar, furnizori și chiriași actuali sau potențiali, oferind servicii integrate, de la supervizare operațională, servicii financiare și raportare către proprietar, precum și consultanță pentru crearea de comunități la nivel de proiect.
Portofoliul total administrat de Colliers International mai include: Business Garden Bucharest, The Bridge, Hermes Business Campus, Ștefan cel Mare Building, Art Business Center (Ponderas Academic Hospital), Phoenix Tower și Construdava, Airport Smart Offices, Domenii Offices, Jules Michelet Office Building, Casa Moșilor Office Building, Allianz Office Building Brașov și Vox Technology Park din Timișoara, precum și trei parcuri industriale în Timișoara, Brașov și Arad. (sursa: Colliers)