SCC a obţinut în România, în anul financiar încheiat la 31 martie, venituri în valoare de 9,2 milioane de lire sterline, în timp ce profitul EBITDA (înainte de deducerea dobânzilor, taxelor, deprecierilor şi amortizărilor) a avansat cu 103%, la 1,2 milioane de lire.

 

"În timpul anului fiscal 2015 numărul de angajaţi a urcat la 711 persoane, la facilităţile din Iaşi şi Bacău. În anul fiscal 2016 anticipăm că numărul de angajaţi va creşte la peste 1.200", se arată într-un comunicat al companiei.

 

Grupul SCC, cel mai mare furnizor independent de soluţii informatice din Europa, cu operaţiuni în Marea Britanie, Franţa, Spania şi România, a obţinut în anul financiar trecut venituri de 1,5 miliarde de euro şi un profit EBITDA de 35,2 milioane de euro, care este cu 10% mai mare faţă de rezultatul anului anterior.  (sursa: zf.ro)