Constructorul sibian mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 300 mil. lei (66,8 mil. euro), mai mult cu aproape 20% faţă de anul trecut, conform calculelor ZF pe baza datelor trans­mi­se de companie şi a celor de la Ministerul Finanţelor.

 

Iniţial, compania îşi bugetase pentru acest an o creştere de aproximativ 10% a afacerilor faţă de 2015, când CON-A a raportat o cifră de afaceri de 251,5 mil. lei (peste 56 mil. euro), un câştig net de 16,5 mil. lei (3,7 mil. euro) şi un număr mediu de 499 de angajaţi, conform mfinanţe.ro.

 

„Evoluţia pozitivă a afacerilor în prima par­te a acestui an se datorează celor două pro­iec­te mari în execuţie, stadionul Ion Oblemen­co din Craiova şi stadionul din Târgu-Jiu, dar şi altor lucrări mari executate pentru bene­ficiari privaţi, în principal companii multi­na­ţionale. De la începutul acestui an am finalizat mai multe lucrări, dintre care cele mai im­portante sunt în domeniul industrial, în Slatina, Sibiu şi Sebeş, un proiect de extindere şi modernizare pentru com­pania Transavia, dar şi moderni­zarea unui stadion mai mic, în judeţul Alba, la Cugir“, a declarat pentru ZF Transilvania Mircea Bulboacă, proprietarul CON-A. (sursa: zf.ro)