"În cazul controalelor fiscale, în faza administrativă și dacă se ajunge în instanță, trebuie știut foarte bine Codul de Procedură Fiscală, pe partea de impozite locale, mai ales în zona imobiliară, trebuie înțelese regulile noi și mai complexe decât în trecut, și pe tot ce înseamnă partea internațională, trebuie văzute toate modificările pe BEPS (Base Erosion and Profit Shifting — plan de măsuri pentru limitarea transferului de profituri către jurisdicții cu impozitare redusă—n.r.), modificările legate de schimbul automat de informații între țările UE și OECD și tot ce implică acest lucru", a explicat joi Milcev, pentru AGERPRES.
Potrivit acestuia, pe lângă modificările fiscale aduse la începutul acestui an de Codul Fiscal, mai puțin observate, dar la fel de importante, sunt și cele prevăzute de Codul de Procedură Fiscală.
"Schimbările aduse de Codul de Procedură Fiscală clarifică și modifică raportul contribuabil — fisc, pe partea de drepturi și obligații, punând mai mult accent pe drepturile fiscului, în sensul sancțiunilor care pot fi aplicate de reprezentanții fiscului, care, deși cunoscute de anul trecut, sunt mai stricte acum. Într-un fel, acest aspect face parte din strategia ANAF privind creșterea conformării voluntare", a mai spus Milcev.
Astfel, pentru a evita greșelile și neplăcerile legate de aceste modificări, contribuabilii trebuie să știe foarte bine prevederile legale să își cunoască drepturile, mai spune reprezentantul EY România.
Pe de altă parte, consultantul fiscal spune că, în cadrul controalelor, se constată o creștere a profesionalismului inspectorului de rând, dar se constată și un fenomen "îngrijorător", respectiv "o tendință de criminalizare a problemelor fiscale".
"Aici este vorba probabil de teama mai mult sau mai puțin justificată a inspectorului fiscal, care este și funcționar public, de a nu fi acuzat de organele de urmărire penală că nu și-a făcut datoria și nu a anunțat procuratura în caz de suspiciune de evaziune fiscală", a adăugat Milcev.
Foarte importante sunt, în opinia lui Alexander Milcev, și modificările legate de taxele locale, respectiv faptul că imobilele nu mai sunt taxate în funcție de forma de proprietate (persoană fizică sau juridică), ci în funcție de destinație (rezidențial sau nerezidențial). Însă modul în care se va face delimitarea în cazul în care firma și locuința se află în același imobil nu s-a stabilit încă.
"Termenele de plată o să vină, în martie, deci nu este un sistem testat de un rând de declarații. Sunt interpretări diverse, iar până la primele declarații sperăm să ne lămurim", a mai spus consultantul fiscal.
În ceea ce privește formularul de declarare în scop de TVA (088), Milcev admite că prezintă neclarități și complicații pentru contribuabilii onești. Pe de altă parte, el crede că "ANAF și MFP au adoptat aceste reguli pentru a îngreuna înregistrarea frauduloasă în scop de TVA și pentru a reduce așa-numita fraudă de tip carusel care se practică în țările UE care exploatează "găuri"din sistemul comun de TVA". (sursa: AGERPRES)