Dupa anuntul preluarii operatiunilor Bricostore din urma cu un an de zile, Kingfisher a demarat un proces de remodelare al magazinelor din Orhideea si Pantelimon, situate in Capitala, planul grupului fiind de a moderniza toate cele 13 unitati ramase in cel mult doi ani de zile.
Chiar daca oficialii Brico Depot nu au precizat la ce valoare s-a ridicat modernizarea celor doua spatii comerciale, acestia isi propun ca pana in 2016 sa finalizeze procesul de rebranding al tuturor celor 15 unitati de la nivelul intregii tari
“Brico Depot aduce un model de business diferit, un concept nou in piata de bricolaj fata de ceea ce am fost obisnuiti sa vedem pana in prezent. Vom pune la dispozitia clientilor un portofoliu de peste 12.000 de produse, pe care acestia le vor putea achizitiona in cantitati ridicate, stocurile fiind in permanenta actualizate”, a declarat Patrick Papot, directorul general Brico Depot in Romania.
Pe o piata pe care va rivaliza cu liderul local Dedeman si cu grupul Praktiker, recent preluat de un investitor turc, Brico Depot vrea sa ajunga la 50 de unitati in urmatorii ani la nivel local, in conditiile in care momentan Kingfisher are in Romania numai 15 unitati, care la nivelul anului fiscal 2012 inregistrau vanzari totale de 140 de milioane de euro, in conditiile in care Dedeman, cu circa 30 de unitati avea in anul 2012 un rulaj de peste 450 de milioane de euro.
“Piata ne arata ca putem ajunge la 50 de depozite in Romania, in urmatorii ani. Nu avem restrictii: putem prelua alte firme, face achizitii, practic orice este posibil, insa nu stim care va fi ritmul si nici durata pe care se va putea intinde acest proces. Ne dorim sa ne miscam mai repede si vrem de devenim lideri de piata”, a precizat Patrick Papot in timpul conferintei de presa.
Cu 1.100 de angajati in prezent, in cele 15 unitati, oficialul companiei a aratat ca in urmatorii ani va continua procesul de dezvoltare la nivel local, iar in fiecare unitate va avea, in medie, 60 de angajati.
Calculele WALL-STREET.RO arata ca in momentul in care Brico Depot va ajunge in Romania la 50 de unitati, numarul de angajati va creste de circa trei ori, la 3.000 de salariati, in conditiile in care in momentul de fata, rivalul Dedeman, cu 33 de unitati, are peste 6.000 de angajati.
Reprezentantii Brico Depot nu au oferit informatii privind rezultatele financiare din 2013 sau estimarile aferente acestui an pentru reteaua Bricostore Romania.
Prin deschiderea celor doua unitati din Bucuresti, Kingfisher, proprietarul retailerului Brico Depot, isi propune sa testeze piata cu un nou concept de magazin.
Kingfisher va pune accent in noile unitati pe un spatiu tip “depozit”, unde vor lucra mai putini angajati decat in vechiile spatii Bricostore, mizand mai mult pe clienti specializati.
In fiecare unitate Brico Depot vor lucra mai putini angajati decat in vechile magazine Bricostore, reprezentantii britanici mizand de aceasta data pe o eficientizare a costurilor cu personalul, dar punand accentul pe cantitati ridicate de produse.
Primele doua unitati vor pune la dispozitia clientilor peste 12.000 de produse destinate constructiilor si imbunatatirii locuintei, disponibila pentru “autoservire”.
Tocmai pe acest model va miza in piata locala Brico Depot, volumele mari permitand oferirea de produse la preturi mai mici, conform oficialilor companiei.
Depozitele “Brico Depot” vor fi organizate pe trei directii: materiale de constructii si renovari, amenajari interioare si unelte necesare pentru realizarea lucrarilor.
Mai mult, reprezentantii Brico Depot vor alcatui zilnic un tabel de produse tip “Arrivage”, ceea ce va promova un produs nou venit, care nu face parte din stoc, dar va fi vandut sub pretul pietei.
Ca model de business, in noile unitati Brico Depot vor lucra circa 60 de angajati, in conditiile in care in vechiile Bricostore lucrau, in medie, 90 de salariati.
Potrivit raportarilor de la Ministerul de Finante, Bricostore avea in Romania la nivelul anului 2012 circa 1.400 de angajati, iar in prezent, potrivit oficialilor, Kingfisher numara in Romania circa 1.100 de salariati.
Reprezentantii Brico Depot nu au oferit informatii privind rezultatele financiare din 2013 sau estimarile aferente acestui an pentru reteaua Bricostore Romania.
Piata de bricolaj din Romania este estimata la circa doua miliarde de euro, iar principalii actori din piata sunt Dedeman, Kingfisher, Praktiker, Ambient, Baumax, Hornbach, OBI, Leroy Merlin sau Mr. Bricolage. (sursa: wall-street.ro)