Ponderea angajatorilor romani care resimt dificultati a crescut cu 21 de puncte procentuale fata de anul trecut - cand 40% dintre angajatori semnalau dificultati - atingand cea mai mare cota din ultimii 6 ani.
Pentru al treilea an consecutiv, angajatorii considera ca posturile care ridica cele mai mari probleme sunt cele de meseriasi calificati si ingineri, pe locul 3 situandu-se soferii. Angajatorii intampina dificultati si in recrutarea managerilor, a personalului IT, a reprezentantilor de vanzari, a personalului financiar-contabil, a managerilor de vanzari, a personalului pentru hoteluri si restaurante si a muncitorilor necalificati, potrivit unui studiu Manpower.
Cea mai mare schimbare in topul celor mai dificil de ocupat pozitii, comparativ cu anul trecut, este includerea soferilor si a managerilor, in special cei de nivel executiv (directori) in primele 10. Personalul IT urca in topul dificultatilor de pe locul 7 in 2014, pe locul 5 in 2015, iar personalul financiar contabil urca de pe locul 10 pe locul 7.
Principala cauza a deficitului de talente este, in opinia a 48% dintre angajatori, lipsa competentelor profesionale specifice rolului (asa numitele hard-skills). Totusi, ponderea angajatorilor care identifica aceasta cauza a scazut fata de 2014, cand 54% dintre angajatori raportau aceasta lipsa. In schimb a crescut cu 7 puncte procentuale ponderea angajatorilor care remarca o lipsa numerica de candidati, care sunt considerati insuficienti pentru nevoile actuale de 37% dintre angajatori.
O alta cauza, invocata de 17% dintre angajatori (fata de 11% in 2014) este nepotrivirea dintre asteptarile financiare ale candidatilor si oferta salariala, iar 15% (in scadere fata de 21% in 2014) spun ca in spatele deficitului se ascunde lipsa de experienta. 14% remarca o lipsa a abilitatilor interpersonale, de relationare si comunicare (asa numitele soft skills), din care enumera mai ales lipsa de profesionalism (7%), lacune de colaborare si lucru in echipa (7%) si probleme legate de atentia la detalii, planificare si organizare (5%).
Mai mult de doua treimi dintre angajatori (65%) vad un impact direct al deficitului de talente asupra afacerii. 23% considera ca acesta este ridicat, iar 42% constata un impact mediu, ambele procente fiind in crestere fata de 2014 cu 4, respectiv 8 puncte procentuale.
Spre deosebire de media angajatorilor din lume si din regiunea EMEA, care considera ca principalul impact este resimtit la nivelul abilitatii de a deservi clientii, angajatorii din Romania resimt in primul rand un impact asupra productivitatii si competitivitatii organizatiei (60%, in crestere fata de 54% anul trecut).
„O buna parte din avantajul competitiv al Romaniei a fost, in ultimii ani, forta de munca bine educata, calificata, creativa si flexibila. Pe masura ce aceste talente incep sa lipseasca, sau sa fie din ce in ce mai greu de atras, este normal ca angajatorii sa se ingrijoreze de o erodare a competitivitatii,” a explicat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup Romania.
Angajatorii din Romania se remarca insa si prin disponibilitatea crescuta de a lua masuri pentru a contracara deficitul de talente. Spre deosebire de anul trecut, cand aproape un sfert (23%) nu aveau o strategie de raspuns la aceasta problema, in 2015 doar 8% nu urmaresc o strategie de raspuns.
Angajatorii care si-au formulat si implementeaza asemenea strategii se concentreaza prioritar asupra practicilor de personal (66%, fata de 61% in 2014), cea mai frecvent intalnita fiind formarea si dezvoltarea suplimentara a angajatilor existenti (45%), fie pentru a dobandi noi abilitati si competente (33%), fie pentru a le dezvolta pe cele detinute deja (33%). 37% dintre angajatori cauta noi surse de talente, fata de doar 26% in 2014, iar metoda preferata este parteneriatul cu institutiile educationale pentru crearea de programe educationale care sa le indeplineasca nevoile (24%).
„Actiunile intreprinse de angajatorii din Romania arata ca acestia constientizeaza importanta talentelor pentru rezultatele organizatiei si recurg atat la solutii interne (formare si dezvoltare) cat si la solutii sistemice (parteneriate educationale), care sa diminueze deficitul pe termen lung. Aceasta prioritzare este de bun augur, deoarece deficitul de talente este o problema persistenta, pe care vom continua sa o resimtim si care necesita solutii noi,” a explicat Valentin Petrof. (sursa: dailybusiness.ro)