Participanții la aceste evenimente vor primi certificate valabile în cadrul programului educațional de învățare continuă dezvoltat de ROFMA.
INIȚIERE ÎN FACILITY MANAGEMENT
Bazându-se pe succesul înregistrat la edițiile precedente, desfășurate în Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov și București, ROFMA organizează la ROFMEX 2019 o nouă ediție a acestui curs. Evenimentul își propune să acopere nevoia resimțită – în special la nivelul structurilor beneficiare ale serviciilor de FM – de familiarizare a salariaților activi în acest domeniu cu noțiunile de bază din FM.
Cursul se adresează în primul rând beneficiarilor serviciilor de FM care au ca atribuții administrarea și întreținerea clădirilor, a echipamentelor și instalațiilor acestora, însă este deschis, în limita locurilor disponibile, și furnizorilor de servicii, cadrelor didactice și studenților.
EVALUAREA CALITĂȚII MEDIULUI DE MUNCĂ ÎN SPAȚII NON-INDUSTRIALE
Evenimentul este destinat creșterii competențelor atât a property și facility managerilor, cât și a altor profesioniști, specialiști în resurse umane, sănătate, securitate ocupațională, sisteme HVAC, dar și celor interesați de informațiile cele mai recente în acest domeniu.
Cursul este susținut de dr. Daniela Rusea, chimist medical principal toxicologie, cu o vastă experiență în domeniul analizei calității mediului din interiorul clădirilor.
FACILITY MANAGEMENT PENTRU SPAȚII INDUSTRIALE
Cursul este destinat creșterii competențelor atât property și facility managerilor, cât și celor interesați de informațiile cele mai recente în acest domeniu.
Lectorii cursului:
Andras Bajai este expert internațional în FM. După terminarea studiilor universitare în domeniul informaticii și ingineriei la Budapesta, se perfecționează la ABB în managementul mentenanței și al centrelor de profit. Ocupă mai multe poziții de management la firme internaționale de prestigiu (BASF, Minolta, ABB, Lufthansa). Din 2005 devine acționar la Technical Facility Solutions Kft., iar din 2006 este și CEO al Thermo Control FM Kft, Thermo Control România și membru în CA al Thermo Control FM Services India. Nu în ultimul rând, este de 10 ani lector ROFMA.
Marius Hotima este Manager Tenrom Cleaning Solutions.
ENGIE România va prezenta în cadrul cursului studii de caz.
Important! Limba de comunicare cu lectorul strain este engleza (fara translator).
CURĂȚENIE PROFESIONALĂ ÎN CLĂDIRI
Tot în cadrul ROFMEX 2019 se va desfășura și Cursul de instruire supervizori curățenie profesională, site manageri, coordonatori echipe mobile și coordonatori lucrări / activități curățenie.
Cursul va fi susținut de Cristian Isaincu, Director de Vânzări Tenrom pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova de Sud. Cristian Isaincu este și Kaivac Brand Manager, consultant în domeniul curățeniei profesionale de peste 12 ani și lector ROFMA.
Spre deosebire de primele trei cursuri, care se desfășoară pe parcursul unei singure zile în locația ROFMEX 2019 – Ramada Bucharest Parc –, cursul de curățenie profesională este organizat, timp de 3 zile, în perioada 20-22 noiembrie, la punctul de lucru TENROM București, care pune la dispoziție pentru acest eveniment sala de prezentare, showroomul și atelierul service.
Pentru mai multe detalii, structura cursurilor și formulare de înscriere accesați: www.rofmex.ro.