În plus, compania continuă angajările și planifică o creștere a echipei din Cluj-Napoca până la 850 de persoane în următorii 2 ani. „Prin mutarea în sediul nou consolidăm operațiunile noastre din Cluj-Napoca într-un singur spațiu de birouri, ce ne va permite să menținem ritmul de creștere al echipei cu 25% anual. Plănuim să angajăm încă 140 de specialiști IT la Cluj-Napoca în următoarele 12 luni, iar în doi ani ne-am propus să trecem de 850 de persoane angajate în acest sediu”, precizează John Cotterell, CEO Endava.

 

Noul spațiu de birouri, de 6.700 m2, ocupă 8 din cele 11 nivele (parterul și etajele 4 -10) ale clădirii United Business Center Tower, deținută de Iulius Group, și include, pe lângă zona open space cu birouri, 48 de săli de conferință, 2 săli pentru relaxare, unde angajații pot juca foosball și tenis de masă, respectiv o zonă de luat masa, cu o capacitate de 100 de locuri. În curând, aici vor fi disponibile zilnic, prin intermediul unui furnizor extern, produse de cofetărie și patiserie, gustări calde și reci, lactate, băuturi răcoritoare, cafea și ceai. În plus, fiecare etaj beneficiază de câte un spațiu pentru cafea, balcoane cu vedere către lac, iar etajul al 9-lea include și o terasă cu o suprafață de 300 m2. De asemenea, în noul sediu este disponibilă și o sală de training cu o capacitate de aproximativ 100 de locuri pentru programul Endava University, dedicat angajaților companiei.

 

Conceptul utilizat în amenajarea spațiului este similar pentru toate birourile Endava, în acest caz fiind replicat la o scară mai mare, pentru a răspunde cerințelor unui sediu cu o echipă formată din 550 de persoane, care va continua să se extindă.

 

„Avem un parteneriat cu Iulius Group din 2008, pentru birourile noastre din Cluj-Napoca și Iași, iar pe parcursul colaborării am primit din partea lor suportul de care am avut nevoie pe măsura extinderii activității noastre. Mai mult, cu fiecare proiect de clădiri de birouri al Iulius Group în România, am văzut un progres în concept și mod de execuție, iar noul birou răspunde așteptărilor noastre, astfel încât echipele noastre să se bucure de un mediu de lucru deosebit”, a adăugat Valentin Metzger, Delivery Director pentru centrul de dezvoltare Endava la Cluj-Napoca.

 

Într-un top al companiilor de software din România, realizat în acest an de Ziarul Financiar, Endava a ocupat locul 6, înregistrând în România o cifră de afaceri de 25,7 milioane de euro în 2013, în creștere cu 77% față de 2012. La nivel de grup, Endava a înregistrat o cifră de afaceri de 64 de milioane de lire sterline (aproximativ 81 milioane de euro) în anul financiar 2013-2014.

 

Centrul de dezvoltare și suport din Cluj-Napoca este cel mai mare la nivel de grup, din punct de vedere al numărului de angajați, fiind urmat în România de cel din București, cu 280 de angajați, și cel din Iași, cu 270. În total, cele trei sedii ale Endava din România numără peste 1.100 de angajați, în creștere cu peste 40% față de numărul mediu de angajați înregistrat în 2013, compania continuând să angajeze, în medie, 10 specialiști IT în fiecare lună.

 

În prezent, noul spațiu de birouri din United Business Center Tower este ocupat în proporție de 65%, iar compania plănuiește să angajeze în centrul din Cluj-Napoca încă 140 de specialiști în următoarele 12 luni, fiind în căutare de profile cum ar fi:  dezvoltatori software (Java, .NET, mobile), specialiști testare software, manageri de proiect, arhitecți software, analiști de business, ingineri suport IT, ingineri de rețea, ingineri sisteme IT, manageri de proiect pentru infrastructuri, precum și analiști service desk.

 

Noii angajați în Endava sunt atât specialiști IT cu experiență, cât și tineri aflați la început de carieră. În ultimul an, peste 50 de persoane au participat în programele de internship și programele destinate absolvenților, organizate de Endava în Cluj-Napoca.

 

Endava are peste 1.600 de angajați full-time în sediile din Marea Britanie, SUA, Germania, România, Moldova și Macedonia. Operațiunile Endava în regiune includ și un sediu cu 300 de angajați în Chișinău și un sediu deschis anul acesta în Skopje, ce numără în prezent 20 de angajați.

 

Angajații Endava sunt implicați în proiecte de dezvoltare software și suport IT pentru clienți din domeniul bancar, asigurări, plăți electronice, retail, telecomunicații și media, în principal din Marea Britanie, SUA, Germania, dar și din România.

 

Printre cele mai mari proiecte livrate din centrul din Cluj-Napoca se numără cel de dezvoltare software pentru Worldpay, unul dintre cei mai mari procesatori de plăți din Marea Britanie, cu care Endava a semnat recent un parteneriat pe 3 ani. Proiectul constă în dezvoltarea generației următoare de platforme de plăți electronice, simultan cu dezvoltarea continuă a sistemelor software deținute de Worldpay și asigurarea suportului pentru acestea.

 

Un alt proiect important este cel cu trustul britanic de media Trinity Mirror, cu care Endava a semnat în acest an un contract pe 10 ani prin care oferă servicii de suport 24x7 pentru aproximativ 5.000 de utilizatori ai Trinity Mirror, servicii de management al aplicațiilor software și al infrastructurii IT,  servicii de dezvoltare software pentru platforme digitale și servicii de testare software.

 

Printre proiectele derulate cu clienți la nivel local se numără cea mai complexă implementare a unui sistem Oracle Siebel CRM din Europa de Est, pentru Banca Transilvania. Proiectul acoperă analiza de business și dezvoltarea de software, precum și serviciile de customizare a soluțiilor și management al aplicațiilor pentru noul sistem CRM utilizat de Banca Transilvania pentru gestionarea operațiunilor desfășurate pentru cei aproximativ 1,7 milioane de clienți din România.

 

„Am ales să ne extindem în Cluj deoarece este un centru IT care va continua să se dezvolte. Clujul este un centru universitar important și aici există o comunitate IT dinamică. În plus, beneficiază de zboruri directe către multe orașe europene și are o infrastructură de business ce favorizează dezvoltarea companiilor IT”, a mai spus John Cotterell.

 

Endava este o companie privată de servicii IT înfiinţată în anul 2000. Endava are peste 1.600 de angajați în 11 sedii în Marea Britanie, Statele Unite, Germania, România, Republica Moldova și Macedonia, şi o cifră anuală de afaceri de peste 64 de milioane de lire sterline/81 de milioane de euro. (sursa: comunic.ro)