Numărul clădirilor de birouri construite cu finanţări europene nerambursabile începe să crească, iar cel mai recent exemplu în acest sens îl reprezintă imobilul CSDA Siriului din Bucureşti dezvoltat de familia Tănăsoiu, o investiţie de 5 milioane de euro pentru care au fost atrase fonduri de 2 milioane de euro.
Daniel şi Emil Tănăsoiu, tată şi fiu, acţionari ai companiei de dezvoltare imobiliară Primavera Development şi ai firmei de construcţii ACMS, au ridicat o clădire de birouri cu o suprafaţă de circa 3.000 de metri pătraţi în cartierul Aviaţiei, la circa 10 minute de mers pe jos de staţia de metrou Aurel Vlaicu, zona cu cea mai importantă dezvoltare imobiliară din Bucureşti la ora actuală.
Reprezentanţii dezvoltatorului spun acum că au un grad de ocupare a spaţiilor de 82%, printre chiriaşii cu suprafeţe mai mari, de ordinul sutelor de metri pătraţi, numărându-se operatorul de servicii de call-center Telbridge, dezvoltatorul de software XL Team sau distribuitorul de piese auto Elit. (sursa: zf.ro)