Costel şi Ionuţ Căşuneanu, fiii lui Costel Căşuneanu, omul de afaceri care controlează firma de construcţii Pa & Co Internaţional, au cedat anul trecut participaţia de 25% pe care o de­ţi­­neau dintr-un te­ren de 2.700 de me­tri pătraţi din zona Unirii, valoarea tran­zacţiei ridicându-se la 2,5 milioane de euro, potrivit unui anunţ publicat în Monitorul Oficial.

 

Familia Căşuneanu s-a asociat în urmă cu mai bine de şapte ani cu Yves Weerts, un pilot belgian cu investiţii imobiliare în estul Europei, pentru dezvoltarea unui proiect de birouri pe bulevardul Corneliu Coposu din centrul Capitalei.

 

La momentul respectiv, Costel Căşuneanu i-a vândut investitorului belgian o participaţie de 75% din firma C & I Building, în portofoliul căreia se afla terenul, dar cei doi fii ai săi au rămas acţionari cu participaţii de câte 12,5% fiecare. (sursa: zf.ro)