La începutul lunii decembrie, gradul de ocupare este de 100%, pentru spațiile amenajate din centrele de birouri instant Flash Office, atât în zona de birouri individuale, cât și în zona de hub. Primul loc în Flash Hub urmează a se elibera în luna ianuarie, iar noul spațiu închiriat în această lună va fi disponibil la închiriere, după amenajare, echipare și mobilare completă în luna martie 2016.

 

„În strategia pentru 2016 am prevăzut să ne extindem cu spații de birouri în alte două noi clădiri din centrul Bucureștiului (pe lângă suprafața de 400 mp, pentru care am semnat deja un contract în Maria Rosetti Tower și pe care o vom amenaja în prima parte a anului viitor). Vom ajunge la un total de patru locații în București, până la sfârșitul lui 2016”, declară Ilinca Dumitru, Sales Manager al Flash Office Solutions.

 

Membrii centrelor de birouri instant Flash Office, fie că se află în spații individuale, fie în zona de HUB beneficiază la costuri fixe de birouri mobilate, cu toate facilitățile și serviciile incluse: recepție, sală de conferințe, complet mobilată și echipată cu videoproiector și flipchart, bucătărie, recepție, internet, wi-fi, imprimantă, curățenie, încălzire a spațiilor etc. Lista completă a facilităților o găsiți aici.

 

De asemenea, membrii centrelor primesc gratuit CARDUL FLASH, prin care au reduceri permanente între 10 și 20%, la 26 de parteneri, de la restaurante și cafenele din zona birourilor, săli de sport și îmbrăcăminte business, până la furnizori de echipamente IT, traduceri profesionale și servicii de avocatură.  Despre acest sistem puteți afla mai multe aici.

 

Maria Rosetti Tower este o clădire de birouri de ultimă generaţie, situată în zona ultracentrală a Capitalei, pe strada Maria Rosetti, în spatele Bulevardului Magheru şi la câteva minute de mers pe jos de la staţia de metrou Universitate, într-o zonă istorică, ultracentrală, cu acces uşor către toate celelalte zone de birouri şi rezidenţiale şi către toate tipurile de mijloace de transport.

 

Clădirea Maria Rosetti Tower are în total o suprafaţă închiriabilă de 9.326 mp de spaţii de birouri de clasa A şi 64 locuri în parcarea subterană.

 

Flash Office Solutions este un centru de ultimă generație de instant&serviced offices, care asigură clienților la costuri fixe spații de birouri complet echipate şi mobilate, pentru perioade foarte flexibile, cu toate serviciile necesare funcționării la cel mai înalt standard profesional. Compania Flash Office Solutions a fost înființată în 2013, iar prima locație operațională cu spații de instant&offices este disponibilă în clădirea Armand Călinescu 26. A doua locație, în Maria Rosetti Tower este operațională începând cu 1 noiembrie 2014.

 

Flash Office se adresează atât celor care au nevoie de o adresă pentru un start-up sau o filială locală, cât şi companiilor care au nevoie de un birou la cheie, într-o clădire reprezentativă, cu  un spațiu de lucru modern şi suport IT&C asigurat, wi-fi, recepționeră, acces la o sală de conferințe echipată, dar fără grija cheltuielilor de mentenanță şi serviciilor aferente. Flash Office Solutions pune la dispoziția clienților săi servicii de INSTANT&SERVICED OFFICES (birouri la comandă), care, pe lângă toate acestea mai asigură şi acces la bucătărie, suport administrative, servicii de curățenie şi parcare subterană. (sursa: Flash Office)