În acest tarif de 110 euro/lună se poate închiria un birou mobilat şi cu infrastructură IT, aflat într-un spaţiu comun, cu toate costurile incluse- de întreţinere, dar şi de servicii curente necesare unui spaţiu modern de lucru – conexiune Internet, pază, recepţie, bucătărie etc
Pe lângă acest hub, în acelaşi centru din Maria Rosetti Tower, Flash Office Solutions mai închiriază şi birouri individuale cu suprafeţe de la 12,6 mp la 69 mp şi capacităţi de la 1 la 15 angajaţi, cărora li se asigură toate serviciile şi facilităţile necesare funcţionării unui birou modern – recepţie, sală de meeting, bucătărie echipată, spaţiu de relaxare.
„Intenţionăm ca prin Flash Office Solutions să acoperim toată gama de spaţii de birouri instant disponibilă în marile metropole ale lumii. Cuvântul de ordine este diversificarea, atât ca ofertă de spaţii, cât şi ca tipuri de business cărora ne adresăm, de la artişti şi artizani, arhitecţi, avocaţi, consultanţi financiari, până la companii de IT, resurse umane şi lista rămâne mereu deschisă.
Conceptul de instant office este foarte nou, nu doar în România, ci peste tot în lume, dar tocmai de aceea este ca un gadget pe piaţa birourilor şi vine mereu cu o versiune şi mai nouă. În cele două centre, din clădirile de birouri premium Armand Călinescu 26 şi Maria Rosetti Tower avem spaţii individuale la cheie, pentru firme cu 1-3 angajaţi, avem companii de IT cu peste 10 angajaţi, avem firme de consultanţă cu program part-time, iar de acum încolo vom avea şi spaţii de lucru comune, într-un hub de ultimă generaţie, pe care îl vom amenaja în funcţie de cerinţele clienţilor noştri.
Flash Hub se adresează tuturor celor care caută un spaţiu de lucru cu un cost fix şi toate facilităţile incluse şi care îşi doresc să facă parte dintr-o comunitate, un grup de lucru activ şi într-o continuă interacţiune de business”, declară Jose Ignacio de la Torre, General Manager al Flash Office Solutions.
Centrul Flash Office Solutions din Regina Maria Tower este ocupat în procent de 45%, printre firmele care activează aici în birouri individuale numărându-se Cameleonia, reprezentant unic in România al atelierului spaniol Artelux, specializat in realizarea unor decoruri din ceramică pictată manual, Torn HVAC Solutions -dealer Mitsubishi Electric şi Climaveneta şi două companii IT: Starhome şi Ericom.
Al doilea centru Flash Office Solutions, situat în clădirea de birouri Maria Rosetti Tower, în care va fi inclus şi Flash Hub este operaţional de la 1 noiembrie şi are o suprafaţă totală de 392 mp, cu posibilităţi de extindere, fiind al doilea centru de birouri instant dezvoltat sub acest brand în România.
Flash Office Solutions din Maria Rosetti Tower oferă spaţii de birouri instant, de diverse mărimi, de la puncte de lucru în sistem office-sharing, până la birouri individuale la cheie, cu suprafeţe flexibile, toate complet mobilate şi cu infrastructură IT.
Centrul este dotat cu recepţie, sală de meeting, în care se află inclusiv video-proiector, un spaţiu de relaxare şi o bucătărie modernă, unde cafeaua, apa şi fructele sunt gratuite pentru membri.
Flash Office Solutions este un centru de ultimă generaţie de instant&serviced offices, care asigură clienţilor la costuri fixe spaţii de birouri complet echipate şi mobilate, pentru perioade foarte flexibile, cu toate serviciile necesare funcţionării la cel mai înalt standard profesional. Compania Flash Office Solutions a fost înfiinţată în 2013, iar prima locaţie operaţională cu spaţii de instant&offices este disponibilă în clădirea Armand Călinescu 26. A doua locaţie, în Maria Rosetti Tower este operaţională începând cu 1 noiembrie 2014.
Flash Office se adresează atât celor care au nevoie de o adresă pentru un start-up sau o filială locală, cât şi companiilor care au nevoie de un birou la cheie, într-o clădire reprezentativă, cu un spaţiu de lucru modern şi suport IT&C asigurat, wi-fi, recepţioneră, acces la o sală de conferinţe echipată, dar fără grija cheltuielilor de mentenanţă şi serviciilor aferente. Flash Office Sollutions pune la dispoziţia clienţilor săi servicii de INSTANT&SERVICED OFFICES (birouri la comandă), care, pe lângă toate acestea mai asigură şi acces la bucătărie, suport administrativ şi servicii de curăţenie şi parcare subterană. (sursa: Flash Office Solutions)