GREET Vienna se concentrează pe investitori și proiecte, adresându-se factorilor decizionali din toate segmentele de afaceri imobiliare naționale și internaționale.

Vorbitori de top au fost deja cooptați pentru evenimentul din acest an:

Daniel Thorniley, președinte al DT-Global Business Consulting GmbH și co-fondator al CEEMEA Business Group Corporate Service, va vorbi despre piețele emergente și Europa Centrală și de Est.

Erhard Busek, fost vice-cancelar la Austriei și președinte al consiliului de administrație al Institutului pentru Regiunea Dunării și Europa Centrală, va vorbi despre oportunitățile din Sud-Estul Europei, discuție completată de o masă rotundă.

Gernot Bleier, Consulting Manager în cadrul Reality Consult și Franz Jurkowitsch, președinte al consiliului de administrație al Warimpex au confirmat de asemenea participarea ca vorbitori.

Pe lângă “finvienna“, cu accent pe finanțarea programului în 2014, această ediție va introduce “healthvienna“. “healthvienna“ este programată ca o serie de sesiuni legate de sănătate și componenta socială în imobiliare, constând în mese rotunde adresate “motivelor principale ale investițiilor în imobiliarele medicale și sociale”, discuții și întâlniri față-în-față în discussions healthvienna Lounge, plus o sesiune de relaționare pe baza noii Directive UE din domeniul Sănătății și efectele sale asupra segmentului de afaceri imobiliare internaționale.

GREET VIENNA s-a dovedit deja a fi o combinație de succes între networking, expoziții și conferințe, un concept care anul acesta va fi extins prin adăugarea unui nou element. Elementul de “Lounge-Talks“ va fi o oportunitate de a discuta fiecare topic în detaliu, fie în grupuri mici sau în întâlniri față-în-față, pentru maximizarea eficienței de networking.

Programul conferinței a fost deja schițat. Certificatele ÖGNI vor fi acordate de DGNB în timpul evenimentului de seara de la Palais Niederösterreich pe data de 19 mai 2014.

 

GREET VIENNA a fost înființat de către Sylvia Foissy, “The International Business Multiplier“ și se traduce prin “Dezbateri imobiliare și economice globale“. GREET VIENNA este o platformă internațională pentru investiții imobiliare comerciale în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est cu importantă adresabilitate către Rusia, Turcia și CSI. Prima ediție a avut loc la Palais Niederösterreich din Viena în iunie 2013. (sursa: GREET VIENNA)